Spitalele cer Guvernului medici și clădiri noi

Data publicării:
spitale

Prea puţin personal medical şi spaţii prea mici pentru tratament. Sunt principalele probleme ale sistemului de urgenţă indicate de medicii din spitalele în care au fost trataţi răniţii în incendiu din Colectiv. Specialiştii spun că România are urgent nevoie de o reţea de unităţi noi pentru pacienţii cu arsuri grave.

În urgenţă îi depanezi, intri cu ei în sală. După aia începe nebunia, cazarea lor şi modul de îngrijire. Adică un bolnav, într-un singur salon, cu o asistentă”, spune Adrian Stănculea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arsuri din Bucureşti.

Aceasta este situaţia ideală. Realitatea este însă cu totul alta.

La noi, dacă avem două asistente la zece bolnavi, împărţiţi în cinci saloane, vă daţi seama că alergatul dintr-o parte în alta, repede şi fără o grămadă de bariere, presupune şi riscuri de contaminare, fără discuţie”, mai spune dr. Adrian Stănculea.

Spitalele au trimis la Guvern rapoarte despre dificultăţile cu care se confruntă, dar şi propuneri. Deocamdată, nimeni nu promite rezolvarea imediată a problemelor.

Corpul de control aşteaptă propuneri de la spitale. „Obţinerea de informaţii privind organizarea şi funcţionarea entităţilor controlate (...) cu privire la problemele care afectează buna desfăşurare a activităţilor de medicină de urgenţă şi a soluţiilor preconizate”, se precizează într-un comunicat al guvernului.

În schimb, o mână de ajutor concretă vine de peste graniţă. Doi medici olandezi vor pune bazele unui centru specializat în Arsuri. Mai precis, vor face o secţie specială în cadrul unui spital din România unde vor aduce aparatură modernă şi îi vor pregăti pe medicii români.

Îngrijirea medicală foarte scumpă nu funcţionează singură, dacă nu ai oameni dedicaţi. Bineînţeles că ai nevoie de resurse, dar cu resurse limitate, dacă îţi organizezi actul medical, obţii rezultate foarte bune”, spune dr. Gerard Beurthuizen directorul Spitalului de Chirurgie Plastic şi Arsuri, Groningen.

Unitatea pentru îngrijirea marilor arşi, din cadrul Spitalului Floreasca, poate primi pacienţi, la un an de la inaugurare. Medici români au fost specializaţi în Franţa, iar prima echipă s-a întors deja în ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...