La Cernobîl, efectele prezenței omului sunt mai rele pentru faună decât efectele radiațiilor nucleare

Data publicării:
100088 web

Foto: Valeriy Yurko 

Un grup internațional de oameni de știință coordonat de profesorul Jim Smith de la University of Portsmouth, din Regatul Unit, a studiat populațiile de mamifere de pe o suprafață de 4.200 de kilometri pătrați din zona de excludere, iar rezultatele au fost publicate în revista Current Biology.

Cercetătorii nu au găsit dovezi ale unei reduceri a numărului de animale. Din contră, numărul mamiferelor mari, printre care elanii, căpriorii, cerbii roșii, mistreții și lupii, este similar celui din patru rezervații naturale necontaminate radioactiv.

Este foarte probabil ca viața sălbatică de la Cernobîl să fie mult mai amplă decât înainte de accident.

„Aceasta nu înseamnă că radiațiile sunt bune pentru viața sălbatică, ci numai că efectele prezenței umane, incluzând vânătoarea, agricultura și silvicultura, sunt mult mai rele”, explică profesorul Jim Smith.

La Fukushima, locul celui de-al doilea grav accident nuclear din lume, există rapoarte despre mistreți care se dezvoltă în zona evacuată.

Foto: Tatyana Deryabina

După dezastrul nuclear de la Cernobîl, 116.000 de locuitori din regiune au fost evacuați pentru totdeauna, iar animalele din zonă au rămas expuse unor doze extrem de înalte de radiații.

Cercetările arată că populațiile de animale s-au refăcut în câțiva ani. Mistreții au atins densități foarte mari de populație și apoi numărul lor s-a redus, potrivit cercetătorilor, din cauza creșterii populației de lupi și unei epidemii fără legătură cu radiațiile.

Numărul animalelor a fost verificat pe timp de iarnă pe baza urmelor lăsate în zăpadă. Studiul a fost repetat timp de mai mulți ani, pentru o analiză amănunțită a numărului de animale din zonă.

Datele nu includ informații despre sănătatea sau reproducerea animalelor, însă oamenii de știință exclud posibilitatea ca populația actuală să fie influențată în mod semnificativ de afluența din alte arii.

„Zona Cernobîlului este o arie experimentală fascinantă, pentru că ne permite să cercetăm transferurile și efectele radioactivității pe termen lung. Au existat multe experiențe de laborator despre efectele radiațiilor asupra animalelor și plantelor, dar acestea sunt de obicei pe termen destul de scurt. Cernobîlul ne permite să studiem efectele asupra animalelor după mai mulți ani de expunere la radiații”, mai spune Jim Smith.

La rândul său, Jim Beasley, de la University of Georgia (SUA) și coautor al articolului, scrie că aceste date unice care arată o amplă gamă de animale ce prosperă pe locul unui accident nuclear grav ilustrează „capacitatea de recuperare a populațiilor de faună sălbatică atunci când se văd eliberate de presiunile vieții omului”.

Potrivit profesorului Tom Hinton de la Universitatea Fukushima (Japonia), coautor al studiului, datele rezultate pot ajuta la înțelegerea potențialului impact pe termen lung asupra mediului al accidentului de la Fukushima.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita