Băncile străine îşi retrag banii din România. Expunerea entităţilor străine pe România s-a redus cu 3,44 miliarde dolari în primele nouă luni din 2015. Se continuă de fapt un trend de dezintermediere financiară vizibilă de prin 2013. În trimestul trei de anul trecut băncile au retras 1,14 miliarde de dolari, de două ori mai mult decat in precedentele trei luni

Embed:

 

La finele lunii septembrie, expunerea grupurilor străine era de 32 miliarde dolari, arată ultimul raport al Inițiativei de la Viena.

În 2009 băncile străine aveau o expunere de 65 de miliarde în România, deci suma s-a redus la jumătate.

Este vorba de bani pe care băncile străine îi ţin la fiicele din România. Acest reflux de bani e explicabil pe de o parte de nevoia de a consolida capitalurile acasă, în condiţiile în care au tot fost teste de stres ale BCE, dar și de faptul că finanțarea se poate asigura din surse interne.

Anul trecut raportul dintre depozite și credite a devenit supraunitar, adică sunt mai mulți bani tinuți în bănci decât sunt dați sub formă de credite. Soldul creditelor era de 217 miliarde de lei, iar cel al depozitelor de 253 de miliarde.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!