GFR condiționează plata banilor pentru CFR Marfă de avizul Consiliului Concurenței

Data publicării:
locomitiva gfr

Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, astfel că Grup Feroviar Român ar trebui să achite cel târziu luni încă 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Totuși, surse apropiate procesului de privatizare au declarat că în contractul dintre Ministerul Transporturilor și GFR nu există o dată anume până la care ar trebui făcută plata integral, ci doar că plata trebuie făcută după avizul Consiliului Concurenței.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind tranzacţia.

În contractul dintre Ministerul Transporturilor și GFR există o clauză care spune că, în cazul în care privatizarea nu mai este valabilă din vina vânzătorului, adică a Ministerului Transporturilor, GFR poate cere daune de până la 50% din valoarea pe care GFR s-a angajat să o plătească pentru a relua pachetul majoritar de acțiuni. În aceste condiții, GFR ar primi aproape 101 milioane de euro de la stat.  

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat duminică pentru Mediafax că o analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă, iar în cazul unei analize mai complicate, termenul legal este de maxim 5 luni.

Ministerul Transporturilor a intenționat să schimbe din nou termenul pentru încheierea privatizării CFR Marfă, astfel încât proprietarul GFR, Gruia Stoica, să poată veni cu restul banilor, adică aproape 172 de milioane de euro, până pe 20 decembrie, nu pe 11 octombrie, cum era prevazut iniţial.

Noul termen ar fi trebuit să fie aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri, însă problema legată de o amânare a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a figurat pe agenda şedinţei de guvern şi nici nu a fost luată în discuţie în timpul întregii şedinţe. 

În data de 3 octombrie a fost virat avansul pentru acţiunile companiei CFR Marfă, adică 20,2 milioane de euro, care s-au adăugat la garanţia de 10 milioane de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...