Circulaţie blocată pe zeci de kilometri la trecerea frontierei dintre Ungaria şi Austria. Poliţie: 200 de refugiaţi au fost salvaţi din vehicule, cinci traficanţi de persoane au fost arestaţi

Data publicării:
imigranti refugiati controale GettyImages-1.9.2015

 

FOTO: Gulliver/Getty Images

Trecerea frontierei dintre Ungaria şi Austria a devenit mult mai dificilă pentru şoferii de tiruri şi camioane.

Controalele poliţiei au blocat circulaţia pe o distanţă de 30 de kilometri, spre exasperarea şoferilor.

Helmut Marban, purtător de cuvânt, Poliţia din Burgerland: „E vorba de vehicule precum camioane şi, desigur, dube. După cazul tragic de săptămâna trecută, căutăm şi autovehicule dotate cu instalaţii de aer condiţionat”.

Johanna Mikl-Leitner, ministrul austriac de interne: „Vedem cum traficanţii devin tot mai brutali şi fără scrupule, iar noi trebuie să folosim împotriva lor măsuri dure”.

La câteva ore de la aplicarea măsurii, oficialii au anunţat şi primele rezultate ale controalelor.

Konrad Kogler, reprezentant al poliţiei din Austria: „Am reuşit să salvăm peste 200 de refugiaţi din vehicule. Am reuşit să arestăm şi cinci traficanţi de persoane”.

Nu doar camioanele au fost oprite pentru verificări la graniţa cu Austria, ci şi trenurile. Au urmat ore întregi de aşteptare. Vameşii austrieci au verificat amănunţit documentele de călătorie.

Nu doar imigranţii au călătorit cu trenurile respective. În vagoane şi-au făcut cu greu loc şi turişti care se întorceau din concediu.

„ Am fost la Budapesta, iar când m-am urcat în tren am văzut că era supraaglomerat. N-am avut spaţiu nici măcar un metru”.

Pentru cei mai mulţi refugiaţi, Austria este doar ţară de tranzit. Valul are Germania ca ţintă. Tocmai de aceea cancelarul Angela Merkel le cere liderilor europeni să pună la punct un plan concret de distribuire a fugarilor.

Angela Merkel: „Dacă nu vom cădea de acord asupra unei distribuiri eficiente a refugiaţilor în Europa, vor exista voci care vor pune la îndoială eficienţa Spaţiului Schengen”.

La rândul lor, autorităţile de la Budapesta au anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute au prins aproape nouă mii de imigranţi, majoritatea sirieni, afgani şi pakistanezi. De asemenea, poliţiştii ungari au reţinut 42 de persoane, inclusiv români, sub acuzaţia de trafic de persoane.

Totodată, autorităţile de la Berlin au arestat, de la începutul anului, aproape două mii de călăuze pentru imigranţi. 147 dintre acestea sunt cetăţeni români, a anunţat poliţia germană. 

Atenţionare MAE

Traficul este îngreunat la graniţa dintre Ungaria şi Austria, din cauza controalelor.

Ministerul de Externe atenţionează că pe autostrada M1, care leagă Budapesta de Viena, se vor forma cozi de mai mulţi kilometri, pe sensul de intrare în Austria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. Fosta solistă Class s-a retras din lumina reflectoarelor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cine este Alina Șerban, regizoarea filmului „Eu contez”, cu premiera la Veneția
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Tirbușonul” care transformă gândurile în comenzi. Dispozitivul minuscul poate controla un scaun cu rotile...
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
Ridley Scott vrea să regizeze încă un prequel al francizei „Alien”. Ce personaj va fi în centrul intrigii
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”