Un român, printre prietenii teroriştilor de la Paris

Data publicării:
ARON

Mi-a spus aşa: Mă crezi? Eşti un necredincios. Ţigan nenorocit! Român nenorocit!”, a povestit Aron.

Românul a mai dezvăluit presei belgiene că Brahim Abdeslam l-a ameninţat cu moartea, într-o altă împrejurare:

„M-am uitat la el şi i-am spus: Nu te mai recunosc, nu eşti cel pe care îl ştiam. Îmi pare rău, mi-a spus. Nu ştiu de ce ţi-am vorbit astfel. Sunt acelaşi”.

În ciuda acestor asigurări, Aron spune că şi-a dat seama că bărbatul nu mai e acelaşi om pe care îl ştia. A primit răspunsul în momentul în care, după atentatele de la Paris, a văzut poza lui Brahim la televizor şi a aflat că e unul dintre autori. Şi-a amintit atunci un moment pe care iniţial nu l-a înţeles.

Una dintre cele trei persoane care au venit în cafenea l-a luat deoparte pe Brahim şi am auzit-o spunând: Trebuie să termini ce ai început acolo! Apoi au început să vorbească în arabă şi nu am mai înţeles nimic”, a povestit românul la RTL.

În acelaşi local, deţinut de Brahim Abdeslam împreună cu fraţii săi în cartierul Molenbeek, din Bruxelles, s-ar mai fi petrecut un episod bizar, cu doar câteva zile înainte de atentatele de la Paris. Aron povesteşte că Brahim l-a anunţat că trebuie să plece pentru o perioadă în Maroc şi i-a dat un cadou de rămas-bun.

Mi-a spus: Ia acest parfum! Toată viaţa o să îţi amintească de mine! Nu am înţeles pe moment ce înseamnă acest gest. M-am uitat la el, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: Du-te acasă!"

Brahim Abdeslam, cetăţean belgian în vârstă de 31 de ani, e unul dintre cei şapte terorişti kamikaze care au participat la atacurile de la Paris, de pe 13 noiembrie. El s-a aruncat în aer pe bulevardul Voltaire din capitala Franţei, în apropierea sălii de concerte Bataclan, dar deflagraţia n-a făcut şi alte victime. Singurul terorist implicat în atacuri încă în viaţă e Salah Abdeslam, fratele lui Brahim. Acesta e căutat în continuare de poliţia belgiană şi cea franceză. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mii de locuri de muncă pentru românii fără facultate. Domeniile în care cererea de angajați este cea mai mare
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
North West, de nerecunoscut la 13 ani. Detaliul de pe chipul puștoaicei a stârnit un val de reacții: „Ce se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
De ce nu putem muta rapid marfa de pe Dunăre pe tren sau șosea când fluviul devine prea mic. Seceta lovește...
Newsweek
În ce condiții poți ieși la pensie fără penalizare la doar 60 de ani? Câți ani ești obligat să muncești?
Digi FM
Cum arată rochia inspirată de operația de cezariană. Cele șapte straturi traversate de medici, transformate...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Lipiciul-minune” care funcționează sub apă. Se lipește în doar 10 secunde și rezistă ani întregi
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
George Clooney, discurs memorabil la Veneția. „Am 65 de ani. Te speli pe dinţi şi îţi spui: Vai, arătau mult...
UTV
„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu cu Sebastian Stan, este propunerea României pentru Oscar 2027. Producția...