Sărbătoare la Zagreb. Croaţii se pregătesc pentru aderarea la UE

Data publicării:
croatia-1

Mai multe clădiri au fost acoperite pentru ca pe ele să fie proiectate două imagini simbolice. Prima va fi de la graniţa croato-slovenă, de unde va fi îndepărtată borna care indică graniţa. Cea de-a doua, de la frontiera cu Serbia, unde va fi instalată inscripţia UE. Mii de croaţi sunt aşteptaţi la această sărbătoare.

Unii dintre ei așteaptă cu teamă integrarea în UE. Alţii speră că ţara lor va avea de câştigat din punct de vedere economic după aderare.

În Croaţia, nivelul şomajului este de 20%, iar PIB-ul cu 39% mai mic decât media europeană.

La eveniment nu vor fi prezenţi preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul Marii Britanii, David Cameron şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Presa din Croaţia scrie că aceasta ar fi refuzat să participe la ceremoniile de la Zagreb pentru că autorităţile din Croaţia au refuzat să-l extrădeze pe un fost şef al serviciilor de informaţii iugoslave, implicat într-o crimă care a avut loc în Germania în anii '80. 

Citiți și:

Preşedintele Croaţiei: Experiența Poloniei este mult mai motivantă decât cea a României


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...