Muzeu unic în Europa Centrală și de Est, la Târgoviște. Unele exponate sunt mai vechi de 50.000 de ani

Data publicării:
muzeu targoviste

În Târgovişte ne putem întoarce în timp, până în perioada Paleoliticului. În centrul oraşului a fost deschis Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic. Arată precum peşterile în care trăiau oamenii în epoca de piatră.

La muzeu sunt expuse trei sferturi din piesele de artă din Paleolitic descoperite pe teritoriul României.

Multe exponate se găsesc doar la muzeul din Târgovişte.

„Aici avem singurul colier de melci foarte mici, de câţiva milimetri, din Europa. Avem vârfuri de suliţă de fildeş de o frumuseţe rară, care sunt unicate pentru Europa centrală şi de Est”, spune Marin Cârciumaru, profesor universitar arheolog.

„Muzeul este unic din două puncte de vedere. Din punct de vedere tematic nu există în România un alt muzeu dedicat acestei perioade şi, în al doilea rând, este unicat prin valoarea inestimabilă a exponatelor”, spune Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.

Expoziţia va fi deschisă de marţi până duminică, iar preţul unui bilet va costa șapte lei pentru adulţi şi 3,5 lei pentru elevi şi studenţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri