Un orădean a fost arestat după ce a încercat să vândă canabis

Data publicării:
canabis
Dosar penal după petrecerea cu prăjituri cu canabis din Râmnicu Vâlcea

foto: arhivă

Poliţiştii au stabilit că între 2014 şi 2015 bărbatul ar fi introdus în România, prin intermediul unor firme de transport coletărie, aproximativ 600 de grame de rezină de cannabis, provenite din Spania.

"Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc, iar ulterior a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile", au transmis reprezentanţii Poliţiei.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri