Campania electorală începe vineri și se încheie în 8 iunie

Data publicării:
buletin de vot
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Vineri, 10 mai, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie și vor fi aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise. Potrivit reglementărilor în vigoare, în campania electorală este interzisă folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă, precum şi a oricăror forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.

Biroul Electoral Central recomandă, cu fermitate, competitorilor electorali să respecte regulile generale privind desfăşurarea campaniei electorale, să aibă un discurs echilibrat, onest şi constructiv şi să evite denaturarea sau manipularea informaţiilor pentru a preveni răspândirea ştirilor false, a acţiunilor de dezinformare şi a oricăror derapaje de natură să afecteze buna desfăşurare a procesului electoral, potrivit comunicatului de presă al instituţiei, citat de news.ro

Discursul electoral şi mesajele cu caracter politic transmise de către competitorii electorali trebuie dezvoltate în aşa fel încât să ofere garanţii privind respectarea şi promovarea principiilor democraţiei şi să contibuie la dezvoltarea unui climat de integritate în desfăşurarea campaniilor electorale, atât din respect pentru ceilalţi competitori, cât şi pentru alegători.

Birourile electorale de circumscripţie veghează la corecta desfăşurare a campaniei electorale în circumscripţia în care funcţionează şi soluţionează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic, organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice, alianţe electorale ori a unui candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege, precum şi plângerile privind încălcarea altor dispoziţii legale incidente.

Încălcarea normelor legale atrage aplicarea sancţiunilor contravenţionale ori penale, după caz.

Desfăşurarea campaniei electorale în audiovizual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 149 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024 şi ale Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 150 din 3 aprilie 2024 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2024.

Campania electorală se încheie sâmbătă, 8 iunie 2024, ora 7.00.

Editor : Adriana Duțulescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...