Un tânăr de 28 de ani care a urcat în noaptea de luni spre marţi pe un bloc din municipiul Constanţa, ameninţând că se aruncă în gol pentru că a fost amendat din cauza nerespectării măsurilor impuse...
China a acuzat Australia ca încearcă să "distragă atenția publică" de la crimele de război comise de soldații si în Afganistan, după ce autoritățile de la Canberra s-au declarat revoltate de...
Forţele azere şi-au anunţat intrarea marţi în districtul Lachin, al treilea şi ultimul retrocedat de Armenia, vecin cu Nagorno-Karabah, în conformitate cu acordul pentru încetarea ostilităţilor...
Guvernele din întreaga lume trebuie să combată fenomenul de "fake news" legat de vaccinurile anti-Covid 19, care a devenit "o a doua pandemie", a declarat președintele Federației Internaționale...
Kaavan, cel mai singuratic elefant din lume, a sosit în Cambodgia, după ce a fost salvat din grădina zoologică din Pakinstan unde petrecuse 35 de ani, informează BBC.
Bărbatul care a lovit cu mașina un polițist, sâmbătă, în zona Gării de Nord din București, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Alegerile parlamentare din 2020 vor avea loc pe 6 decembrie, iar cu această ocazie sute de deputați și senatori vor fi aleși în funcție. În prezent, există 465 de parlamentari, dintre care 329 de...
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a lansat pentru consultare publică un proiect de completare a Normei ASF nr 20/2017 privind asigurările auto din România.
Compania aeriană rusească low-cost Pobeda este răspunzătoare de schimbarea de traseu în formă de falus realizată pe parcusul cursei Moscova-Ekaterinburg, manevra fiind menită să arate susținerea...
Paul Rusesabagina, eroul care a inspirat filmul "Hotel Rwanda", a declarat vineri că a fost răpit și adus cu forța în Rwanda, unde este judecat pentru numeroase acuzații, printre care și terorism...
Un incident a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10, într-un tramvai de pe linia 7, care se deplasa pe Șoseaua Viilor, către Șoseaua Progresului.
Ajutorul şefului Postului de Poliţie din comuna Găiseni a fost găsit joi împuşcat în cap, în maşina personală, pe drumul comunal 187, a informat IPJ Giurgiu.
Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţine că ambulanţa a întârziat "mai mult de o jumătate de oră" până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian...
Procurorii niponi au cerut joi pedeapsa cu moartea pentru un criminal în serie cunoscut ca "asasinul de pe Twitter", condamnat pentru uciderea în 2017 a nouă persoane care postaseră gânduri de suicid...
Tesla ar urma să construiască în Europa un model compact de tip hatchback, a dat de înțeles Elon Musk, CEO-ul constructorului american, în timpul unei conferințe din Germania.
Un adolescent în vârstă de 14 ani a decedat în cursul nopţii de miercuri spre joi după ce a căzut de la balconul unei clădiri dezafectate din centrul municipiului Buzău.
Un cal care a căzut într-o fântănă cu o adâncime de patru metri, în satul Medişoru Mare, comuna harghiteană Şimoneşti, a fost scos în siguranţă, marţi seara, de pompierii militari şi voluntari.
Rusia a anunțat că una dintre navele sale de război a surprins și gonit un distrugător al marinei americane care intrase în apele sale teritoriale din Marea Japoniei, informează BBC.
Captura de ketamină de 1 miliard de dolari, anunțată ca fiind cea mai mare realizată vreodată în Thailanda, s-a dovedit a fi compusă din aditivi alimentari și agenți de curățare, informează The...
O misiune obișnuită desfășurată de Departamentul de Siguranță Publică din statul american Utah a luat o turnură ciudată după ce echipajul unui elicopter a descoperit un monolit misterios în deșert...
Poliția germană a arestat un bărbat suspectat de crimă și acte de canibalism, după ce oasele unei victime au fost găsite într-un parc din Berlin, informează BBC.
Grupul Daimler intenționează să-și dubleze vânzările pentru modelele de lux Maybach bazându-se pe cererea puternică din China, cea mai mare piață auto din lume, informează BBC.
Mașina faimosului comisar Moldovan, personajul interpretat la Sergiu Nicolaescu în filmul "Un comisar acuză" din 1974, a fost vândută la licitație în București cu suma de 28.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2018, pentru...
Armata azeră a anunţat vineri dimineaţă că a intrat în districtul Aghdam, vecin cu Nagorno-Karabah, prima din trei retrocedări în virtutea unui acord de încetare a ostilităţilor sub egida Rusiei, ce...
Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a decedat în urma infectării cu noul coronavirus, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic vineri, pe contul său oficial de Instagram, informeză...
Situațiile de carantină ar putea fi evitate dacă toți oamenii ar respecta măsurile de prevenire, precum purtarea măștilor de protecție, a declarat Hans Kluge, directorul Organizației Mondiale a...
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat un microbuz încărcat cu aproximativ 30.000 pachete țigări, în valoare de 350.600 lei, marfă ce urma să ajungă...
O bufniță se recuperează la un adăpost de animale după ce a fost găsită în bradul de Crăciun adus pentru a fi instalat în fața Centrului Rockefeller din New York, informează BBC.
Un cascador francez faimos pentru săriturile sale de la punct fix sau execuțiile cu jetpack-ul a murit într-un accident petrecut în timpul unui antrenament în Dubai, informează BBC.
Elon Musk, CEO-ul Tesla, urmează să-l depășească pe fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și va deveni al treilea cel mai bogat om din lume, după ce acțiunile Tesla au crescut cu 13% în urma...
În urmă cu exact un an o boală misterioasă apărea în provincia Hubei din China, marcând începutul pandemiei care a provocat până în prezent peste 1,3 milioane de morți la nivel mondial și a infectat...
Guvernul Mexicului a recunoscut că a luat decizia de a deversa cantități mari de apă dintr-un baraj, fapt care a lăsat zeci de mii de oameni fără locuințe, informează The Independent. Decizia a fost...
Două persoane au fost rănite, luni, în urma unei explozii produse într-un apartament din municipiul Galaţi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Un bărbat s-a urcat ieri pe turnul Combinatului Pheonix din Baia Mare, supărat că echipa CS Minaur a pierdut meciul cu Progresul Șomcuța Mare, și a cerut demisia antrenorului, informează presă...
Un balcon de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Vaslui a căzut peste balconul de la etajul inferior, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuinţe care au o suprafaţă...
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au găsit și indisponibilizat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autoritățile din Norvegia, informează un...
Președintele din Turkmenistan a ridicat o statuie aurită înaltă de 6 metri în cinstea rasei sale preferate de câini, informează BBC. Costurile acestui monument nu au fost dezvăluite.
O infirmieră de la spitalul din Chester, vestul Angliei, a fost arestată şi acuzată joi de opt crime şi de zece tentative de ucidere a unor nou-născuţi, a declarat poliţia locală într-un comunicat...
Iranul a acumulat o cantitate de uraniu îmbogățit de 12 ori mai mare decât cea permisă prin acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, a avertizat Agenția Internațională pentru Energie...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a hotărât, miercuri seară, ca urmare a creşterii accelerate a răspândirii virusului SARS-CoV-2, carantinarea zonală a municipiului Slobozia...