Sari la conținut

Controale încrucișate în toate spitalele, din 10 martie

Potrivit acestuia, controalele ar urma să fie făcute de specialiști din două județe în al treilea județ. „Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi”, a spus ministrul.

El a afirmat că se gândește la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți.

Totodată, Patriciu Achimaș-Cadariu a făcut public rezultatul celor două controale derulate anul trecut în spitale.

„Inspecția Sanitară de Stat a organizat în 2015 două acțiuni de control, una în luna martie, când au fost verificate 311 unități sanitare cu paturi. Au fost 240 de sancțiuni contravenționale, dintre care 183 de avertismente; două decizii de suspendare. În a doua perioadă de control au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale, 77 au fost avertismente”, a arătat ministrul.