Sari la conținut
News Alert

Laptele praf, pericol pentru bebeluși

La ultima naştere, Luminiţa Dragomir, mamă a trei copii, a avut probleme cu alăptarea. Medicii i-au recomandat să îi dea lapte praf copilului, însă ingredientele scrise pe cutie au pus-o pe gânduri.

„Omenirea s-a hrănit de mii de ani cu lapte de vacă, de capră sau de la alte animale și m-am gândit că cel mai bun pentru copiii mei este un lapte proaspăt”, spune femeia.

În România, doar 29% dintre mămici alăptează. Numărul mare de femei care îşi hrănesc bebeluşii cu lapte praf a fost şi motivul pentru care Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului a cerut un studiu al produselor de pe piaţă.Analizele de laborator au arătat între ingredientele laptelui praf nu mai puţin de 48 de substanţe. De la uleiuri vegetale, la E-uri sau taurină.

„Se folosește zerul demineralizat, amidonul, lactoza, tot din zer, se folosesc proteine din zer”, explică Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor.

Iar toate acestea pot avea un efect devastator asupra copilului.

„Practic este (zerul, n.r.) un deșeu al industriei laptelui. Vor rămâne particule nehidratate care, odată ajunse în stomac și în sistemul digestiv, în special la nivelul intestinului, vor bloca porii. Un prim aspect este, de obicei, cancerul de colon”, atrage atenția biochimistul Mihai Rissdorfer.

Taurina, un alt compus descoperit in lapte, poate declansa sindromul ADHD. Pentru sănătatea copilului, mamele ar trebui să facă orice pentru a alăpta natural, spun medicii.

În cazul în care alăptarea naturală nu este posibilă, specialiştii recomandă părinţilor să apeleze la produse bio.