Periostita, afecțiunea mișcării în exces

Data publicării:
sport

Atunci când o persoană simte o durere intensă la alergare, diagnosticul medicilor este adesea periostită. Afecțiunea apare în momentul în care organismul este supus unui efort prea mare.

Periostita este o inflamaţie a periostului. Periostul este învelişul oaselor. Fiecare os al nostru este învelit într-o membrană vascularizată care îl hrăneşte, îl protejează şi îl hrăneşte. Pe această membrană se inseră muşchii. Capetele muşchilor se unesc şi în felul acesta se formează pârghiile care produc mișcarea”, explică dr. Șerban Damian, nutriționist sportiv.

Periostita se mai poate produce şi atunci când corpul are un deficit. Discutăm aici despre un deficit motric: dacă avem o afecţiune la nivelul șoldurilor, ceea ce îmi poate schimba centrul de greutate, felul în care centrul de greutate este raportat la nivelul piciorului (...), în momentul în care centrul de greutate este deplasat spre anterior, greutatea este mai mare la nivelul degetelor şi la nivelul tibiei şi atunci apare periostita mai uşor”, spune dr. Vasile Oșean, medic primar medicină sportivă.

În ceea ce privește tratamentul, primul lucru indicat de medici este repaosul.

„Trebuie să începem să aplicăm gheaţă. Local. În mod repetat, eventual după fiecare efort, pentru că mulţi nu întrerup activitatea. Se mai poate face tratament antiinflamator, însă nu trebuie să se aştepte nimeni la o rezolvare rapidă a acestei probleme, poate să dureze de ordinul săptămânilor sau lunilor”, precizează dr. Șerban Damian.

Pentru a preveni reapariția periostitei, cei care fac sport trebuie să ceară ajutorul medicilor. Specialiștii îi vor sfătui în ceea ce privește intensitatea efortului fizic.

Fiind vorba doar despre şoc, se poate folosi încălţăminte cu absorbţie mai mare a şocului, eventual un adidas cu gel de absorbţie (...) poate să fie o cauză de şoc, o problema musculară, ceea ce îmi implică o altă poziţie a centrului de greutate al corpului şi asta îmi modifică alergarea”, spune dr. Vasile Oșean.

Netratată, durerea poate trece de la sine. Însă, dacă sportivii continuă să-și suprasolicite organismul, afecțiunea poate reapărea și se poate agrava.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Începe Festivalul de Film de la Veneția. Cele mai așteptate producții. Ce vedete sunt invitate
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit doar pe salariul minim pe economie? Cu ce bani rămâi la bătrânețe
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani