Sari la conținut

BBC: Una dintre cele mai frumoase săli de spectacole din lume se găsește în România

Teatrul Național „Vasile Alecsandri, situat chiar în centrul Iaşului, este una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute clădiri din oraş. Încă de la intrare, decoraţiunile din holul şi sala de spectacole a teatrului îl poartă pe vizitator în atmosfera secolului al XIX-lea.

Sorin Iftimi, istoric: „Holul impresionează, în mod special, prin generiozitatea sa şi prin eleganţă. Vedem această scară generoasă, şerpuitoare, care conduce spre etaj şi ornamentele baroc aurite, cu fondul acesta pastelat care dau un farmec deosebit, păstrează specificul arhitecturii de sfârşit de secol XIX, aceea de influenţă franceză.”

Cel mai vechi teatru din România, un loc în care cortina se trage mereu în ropote de aplauze, datează din 1896.

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi: „Se împlinesc 120 de ani de când sala şi clădirea primesc spectatorii ieşeni. Teatrul a fost construit între 1894 şi 1896, pe un teren pe care Primăria l-a pus la dispoziţie.”

Arhitecții vienezi Fellner și Helmer sunt autorii acestui spectacol arhitectonic.

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi: „Tot ce vedeţi e îmbrăcat în foiţă de aur. E cel mai vechi, cel mai frumos teatru al României şi unul din primele şapte alese de BBC ca săli de spectacole din lume.”

Sala Mare, cu 750 de locuri, îmbină stilul rococo, cu elemente de baroc. E o bijuterie care impresionează prin rafinament. Cortina principală, la fel de veche precum clădirea, spune două povești prin pictura făcută de Lenz și terminată de discipolii săi: alegoria vieții cu cele trei vârste și Unirea Principatelor.

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi: „E unică cortina şi nu cred că în România mai există vreo cortină la fel de veche, aproape deloc. Ba chiar cortine pictate nu prea există.”

Sorin Iftimi, istoric: „Are această unitate de stil, decoraţiunile sunt în stil neo Rococo, parte din ele aurite cu decoruri din acestea florare, iar o bună parte din tavan are decoraţiuni pictate. Sunt tot felul de scene alegorice cu nimfe şi tot felul de fantezii din acestea vizuale.”

1418 lămpi și un candelabru din cristal de Veneţia cu ale sale 109 becuri luminează sala teatrului.

Cristian Hadji-Culea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi: „În faţă avem loja regală, deasupra avem stema Ţărilor Unite, plafonul e pictat. Vedeţi, aceeaşi stemă deasupra întregii sălii, candelabrul e tot de la 1896.”

Teatrul Național a fost inclus într-un program de reabilitare în 2006, iar lucrările au fost finalizate în 2012. A fost nevoie de peste patru milioane de euro pentru ca impresionanta clădire să arate ca acum: perfect. Nu e de mirare deci că bijuteria din Târgului Iaşilor atrage privirile tuturor.

Este cadrul perfect pentru o şedinţă foto, chiar pot să spun că este un cadru deosebit şi unic în Iaşi cu care ne mândrim, dar nu numai pentru şedinţele foto, cât şi pentru spectacolele care se ţin aici.”

***

Este superbă, este foarte frumoasă, după ce a fost renovată. Cortina are o valoare inestimabilă.”

***

Ghid israelian: „Arată tare frumos. Începem să venim şi la Iaşi cu grupurile. Vreau să le aduc şi aici, la teatru. Sunt multe locuri frumose în Iaşi.”

***

Unicat sala de spectacol, totul este. Teatrul Naţional este una din bijuteriile Iaşiului. Este ceva nemaipomenit.”

Cei care vor să admire sala de teatru o pot face zilnic în afara programului de repetiţii.