Sari la conținut

Bonton. Povestea conacului Polizu, una dintre cele mai frumoase case boiereşti ale Moldovei

„În Moldova, un conac superb era la Deleni. O casă frumoasă, aproape un château în sensul modern al cuvântului, mare, de mare rafinament, dominând frumos locul, de pe o colină. Locul era întreţinut cu multă cheltuială, avea un personal stilat". Aşa descria Alexandru Paleologu conacul de la Polizu din vremea tinereţii sale. Şi tot cam aşa îl regăsim şi astăzi.

Construit în secolul al XIX-lea de familia ultimului domnitor al Moldovei, Constantin Ghica-Deleni, conacul de la Maxut, a fost numit „locul de întâlnire al boierilor". Pragul reședinței a fost trecut și de familia regală.

„Veneau poeți, a fost Eminescu, a fost Teodoreanu Pastorel, am și poezia lui...Din Iași veneau, junimiști veneau și era o atmosferă foarte distinsă. Aici cand a venit regina Maria, a locuit aici. Ulterior Regina Elena a locuit aici şi alte persoane din familia Ghica si Cantacuzino cu care ne înrudim. Există un arbore genealogic foarte stufos”, povesteşteIoana Rişcuţia - proprietara conacului

Conacul a fost oferit drept zestre uneia dintre fiicele voievodului. Considerată o femeie puternică, Adina Polizu Micşuneşti, a fost o figură importantă în viaţa de familie, motiv pentru care nepoata sa a denumit conacul după aceasta. Irina Ioana Rişcuţia este singura moştenitoare a bijuteriei de la Maxut. Îşi aminteşte cu nostalgie de momentele din copilărie, petrecute în acest loc.

„Veneam vara, câte o lună de vacanță să stăm la bunici să mă întremez, că eram foarte slabă. Bunica mea ţinea la Maxut aşa de mult, încât ei nu aveau casă în Bucureşti. La nivelul lor totuşi puteau avea o locuinţă. Nu era casă de vacanţă. Era casa lor”, spune Ioana Rişcuţia - proprietara conacului.

Buna purtare a boierilor din familia Ghica le-a adus acestora nu doar admirația celor din înalta societate, dar le-a intrat la inimă și sătenilor din satul Maxut. Răscoala ţărănească din 1907 a ocolit conacul Polizu.

Din valul de răsculați care au fost atunci alimentați de băutură și cu starea lor de sărăcie, că erau săraci și atunci au intrat în diverse curți boierești și s-au comportat ca atare. Aici n-au intrat. Eu am întrebat: aici n-aţi fost? Nu, zice, la Polizu nu intrăm. Ne-au botezat copiii, ne-au cununat, ne-au ajutat, au fost oameni buni, trecem mai departe”, adaugă proprietara conacului.

Farmecul boieresc a dispărut însă odată cu instalarea regimului comunist. Clădirea a fost confiscată şi transformată în cazarmă, apoi sanatoriu sau sediu de fermă pomicolă.

„Se deschidea ușa cu piciorul, se zgâriau pereții... pe jos linoleul bătut cu cuie în parchet. Au fost multe lucruri de artă, era un salon cu pian, era o bibliotecă bogată și în istorie și în cărți de drept, de artă și de medicină. Au fost fel de fel de rude în familie care au fost și medici. După ce s-a luat conacul, au ars 3 zile în curte biblioteca aceasta” povesteşte Ioana Rişcuţia

Irina Ioana Rişcuţia a reușit, după mulți ani, să își recapete proprietatea, dar în locul mândrului conac, a găsit o clădire distrusă. Şi-a dat seama că singură nu va reuşi să o salveze şi astfel a apelat la ajutorul inginerului silvic Constantin Ştefănucă.

Tot în semn de respect faţă de trecut, actuala proprietară a ţinut să păstreze tot ce s-a putut salva. Impresionantele uşi din lemn sunt chiar cele originale, la fel şi câteva piese de mobilier, descoperite ca prin minune. Iar restul decorului a fost reconstituit piesă cu piesă.

Mai bine de 5 ani a durat refacerea moșiei de la Maxut. O muncă făcută cu migală, care i-a redat Ioanei Rișcuția bucuria din vremea copilăriei sale.

„Faptul că toată lumea care vine pleacă zâmbind și cu ideea că e un loc foarte pașnic și încărcat cu bunătate, cu sentimente foarte curate, foarte bune. Mulți spun că e un loc binecuvântat de Dumnezeu”, afirmăIoana Rişcuţia, proprietara conacului.

După o istorie tumultoasă, Conacul Polizu s-a întors la menirea sa dintâi: să păstreze aerul aristocrat, atmosfera elegantă, dar şi tradiţia. Numai că astăzi nu primeşte doar boieri, ci pe oricare dintre noi.