Cele cinci legende ale Podului Minciunilor
Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, însă puţini ştiu cu adevărat povestea Podului Minciunilor din Sibiu. Nu mai puţin de cinci legende vorbesc despre originea numelui. Şi în toate, mincinoşii sfârşesc rău de pe acest pod. Istoricii au, însă, şi o altă variantă - numele "Podul Minciunilor" ar porni, de fapt, de la o simplă greşeală de pronunţie.
Podul Minciunilor are, astăzi, o soartă mai bună decât în trecut. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, accesul în cetatea Sibiului se făcea printr-un tunel curbat, ce trecea pe sub un rând de case. Zona devenise insalubră, sufocată de gunoaie care produceau un miros pestilenţial.
Răzvan Pop, istoric: „O cetate este un spaţiu închis, în care aerul se mişcă mult mai greoi, iar mizeria aceasta permanent acolo, o mizerie pe care nu ne-o putem imagina - ştim că secolele XVIII-XIX au fost nişte perioade mai murdare, ca să fim eleganţi în cuvinte - aduceau foarte multă boală în cetate. Unica soluţie pe care ei au găsit-o la mijlocul secoului al XIX-lea a fost să dărâme acest complex de construcţii. Au amenajat un pod de lemn aici. Acest pod de lemn era exact unde este Podul Minciunilor astăzi. La 1859, comunitatea, magistratul, administraţia locală a decis că este mai bine să construiască un pod de fontă.”
Odată cu trecerea anilor, construcţia şi-a căpătat numele de Podul Minciunilor, iar originile acestei denumiri pornesc de la mai multe legende. Cea mai cunoscută dintre ele spune că podul are urechi, şi că cei care vor spune o minciună în timp ce îl traversează riscă să se prăbuşească de la înălţime. O altă legendă spune că înainte-vreme, târgoveţii prinşi că îşi păcăleau clienţii erau aruncaţi peste pod.
Diana Stupariu, preşedintele Asociaţiei Ghizilor Turistici: „O altă legendă, legată tot de târg, mai spunea că negustorii, ca să poată să intre, să-şi vândă marfa în târg, trebuiau să plătească o taxă. Iar în cazul găinilor, pentru găinile negre se plătea o taxă mai mică, iar pentru găinile albe, o taxă mai mare, deoarece acestea se spunea că ouau mai mult. Şi atunci negustorii, ca să-şi plătească taxa mai mică, vopseau găinile albe, în negre.”
Ultimele două legende se referă la tinerele cupluri. Una vorbeşte despre fete aruncate de pe pod după noaptea nunţii, dacă se dovedea că au minţit când au spus că sunt fecioare. O alta, ceva mai credibilă, se referă la întâlnirile sibiencelor cu cadeţii Şcolii Militare. Pe pod le promiteau băieţii tinerelor că le vor lua de soţii, dar nu se mai ţineau niciodată de cuvânt.
Exact care dintre legende e cea adevărată, dacă nu cumva toate sunt minciuni, desigur, nu se ştie. Cert este că podul şi-ale sale legende atrag zilnic turişti din întreaga lume.
Turist: “Este o poveste frumoasă, iar noi suntem aici ca să facem şi mai multe poze.”
Turist: “Ghidul nostru, Josh, ne-a spus că acesta este unul dintre oraşele lui preferate. Şi că trebuie să-l vizităm. Deci suntem foarte fericiţi să fim aici şi să fim parte din cultura românească.
Turist: “Este liniştit, antic şi este frumos, mai ales clădirile vechi, din spate.”
Istoricii au o cu totul altă explicaţie. Deoarece podul nu era construit pe piloni, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, ceea ce însemna, în traducere, "podul culcat". Pronunţia cuvântului seamănă foarte tare cu Lügenbrücke, "podul minciunilor".
Cea mai populară legendă a rămas, însă, cea care îi priveşte pe îndrăgostiţi. Tinerii din zilele noastre şi-au însuşit acest loc romantic. În fiecare săptămână, zeci de cupluri leagă aici jurăminte de iubire, simbolizate prin lacăte de fier.
Lacătele au creat, însă, şi probleme administrative. De teamă ca nu cumva greutatea lor să dăuneze structurii de metal, lacătele iubirii nu rămân veşnic pe pod.
Diana Stoicescu, Biroul de Presă Primăria Sibiu: „Prin grija Serviciului de Gospodărire, aceste lacăte sunt îndepărtate, periodic, pentru a evita avarierea grilajului şi potenţialele incidente.”
Podul Minciunilor este monument istoric de importanţă naţională.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
