Sari la conținut
News Alert

Digicult. Amintiri depănate cu George şi Ion, fraţii lui Marin Sorescu

Februarie, 2016. Satul Bulzeşti, judeţul Dolj. Aici vin, de 20 de ani, George şi Ion Sorescu, fraţii poetului, dramaturgului şi prozatorului Marin Sorescu. Cu doar doi ani înainte să moară, în decembrie 1996, Marin Sorescu visa să-şi termine casa din livada de la Bulzeşti, satul unde s-a născut şi a copilărit.

Tatăl lui Marin Sorescu, Ştefan, avea harul cuvintelor scrise. A luptat în Primul Război Mondial şi obişnuia să compună poezii în tranşee. Mama lui Marin, Nicolina, avea darul povestirii. Trei dintre cei șase copii ai familiei Sorescu le-au moştenit talentele.

„Dispare într-un abur încet, pâş-pâş se urcă pe-o scară, dispare un om, rămâne un poet, sub bolta această amară”, recită Ion Sorescu, fratele lui Marin Sorescu.

Ion Sorescu este cel mai mic dintre fraţi. A fost şi cel mai apropiat de Marin. Lui îi dedică cele mai multe dintre versurile sale. Atunci când povesteşte despre Marin, nu-şi poate stăpâni lacrimile.

Zice, ce să vă aduc din Stockholm? Ce să-ţi aduc de acolo? Să nu-mi aduci nimic, că nu ţi-am dat nimic. Mi-ai dat mult, mi-ai dat minte, mamă”, povestește Ion Sorescu.

Acum, casa din livadă a devenit muzeu. Peste cărţi şi tablouri s-a aşternut liniştea. Prea puţini sunt interesaţi de povestea poetului. Doar fraţii mai vin şi se-ngrijesc... de visul lui Marin.

Ţin minte că făcea la casă şi se ducea jos la cişmea aci, şi lua apă şi da bineţe la toată lumea. Cea mai mare dorinţă a lui era să-şi termine casa pentru că sus este... a vrut să facă un atelier de pictură. Talentul de pictor îl avea încă din şcoala gimnazială, copiii îi ziceau Raphael. Şi bineînţeles a continuat să picteze, dar s-a dedicat mai mult literaturii dar spunea că pictura îl odihneşte pentru că aşa de bine se simte când a terminat un tablou şi parcă nici nu-mi vine să cred că l-am făcut eu”, povestește Ion Sorescu.

George Sorescu a fost profesor la catedra de Litere a Universităţii din Craiova. A publicat trei volume de poeme romantice, iar, în prezent, este conducător de doctorate. Cel mai mare regret al său este că fratelui său mai mic nu i-a fost îndeajuns recunoscut geniul.

Spune, cu amărăciune în glas, că Marin Sorescu trebuia să primească premiul Nobel pentru literatură. Îşi aminteşte că până şi Constantin Noica i-a spus: „Marine, dacă stai liniştit şi nu faci politică, iei Nobelul!”.

A fost propus de două ori, şi m-am pomenit că mi-a spus „George, am fost lucrat. Am fost chemat la Ambasada suedeză şi „Domnul Sorescu, zice, nişte confraţi de-ai dumitale au trimis un memoriu distructiv împotriva dumneavoastră să luaţi premiul Nobel. A venit la mine Jianu de la Gazeta de Sud, un gazetar, şi a strâns materiale de la colegii lui Marin Sorescu, publicând cartea „1983, 1992, Premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu". Marin n-a ţinut să dea în vileag lucrătura şi atunci el a suferit foarte mult pentru că se ştia că urmează, în plan cornologic şi spiritual, urmează Marin Sorescu”, spune George Sorescu.

George este cel care a înţeles geniul fratelui său încă de la primele poeme. Cei doi aveau o relaţie specială.

Lui îi plăcea să avem discuţii din zonele valorilor umaniste, din literatura Evului mediu. Și îmi spunea: George, ce discut eu cu tine nu pot să discut nici cu un academician. I-am stat alături nu ca să-i revendic geniul, pentru că-l avea, dar ca să-mi dau seama cum evoluează, mai ales că în familia noastră tatăl scrisese versuri pe care noi le-am descoperit mai târziu, în perioada studiilor, nu ştiam că tata scrisese versuri”, își amintește George Sorescu.

Timp de aproape jumătate de secol, Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai publicaţi autori români, în întreaga lume. Operele sale au fost traduse în peste 20 de ţări, din Statele Unite până în India, Suedia, China sau Rusia.

El a călătorit în cele două Americi, a călătorit în Africa, la Marrakesh, a călătorit în majoritatea ţărilor din Europa, în Asia până la Singapore, la Toronto în Canada, şi era foarte cunoscut”, adaugă George Sorescu.

De la vârsta de 28 de ani, când a apărut primul său volum, "Singur printre poeţi", Marin Sorescu a mai publicat încă 23 de volume de poezie. Piesele sale figurează şi astăzi în repertoriul multor teatre din lume: Paris, Zurich, Helsinki, Copenhaga.

„Şi ne-am pomenit în 68 că apăruse Iona. Iona, mit biblic, cu proorocul din Ninive, şi în care, reluând mitul, l-a situat într-o postură tragică, care simboliza condiţia omului modern care se zbate cu vitregiile vieţii. Şi cu apelul către mamă: Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire, mai naşte-mă o dată!”, spune George Sorescu.

Un autor care ar fi meritat Nobelul, astăzi, aproape uitat. Un român prieten al marilor romancieri universali. Un geniu. Aşa povestesc despre Marin fraţii săi.

A fost premiat, citit în zeci de limbi, jucat pe marile scene ale lumii. A scris enorm, a pictat, a călătorit. S-a întors, însă, mereu, la origini, în Bulzeştiul copilăriei sale.