Sari la conținut

DIGICULT. Crăciunul scriitorilor – de la bogăția meselor așteptate un an întreg la zile fără semnificație

Născut și crescut în fosta Uniune Sovietică, prozatorul Vasile Ernu a avut parte de sărbători duble. Festivitățile programate de partid alternau cu ceremoniile pe care fiecare le plănuia atent, în intimitatea casei.

Existau sărbătorile comuniste, laice, de stat, care se făceau în spațiul public. În familie n-aveau nicio semnificație aparte, doar că aveam timp liber și veneam acasă. Mai degrabă erau importante în relațiile cu prietenii. Fiindcă aveam timpul ăsta și ne duceam, de 1 Mai, la iarbă, de 7 - paradă și, pe urmă, aveam timp liber după-amiază, de 7 Noiembrie. Crăciunul, Paștele, astea erau cele două axe centrale. Se gătea, evident, destul de mult. Vizitele erau la ordinea zilei, moldovenilor le plac foarte mult vizitele. Ai, nu ai treabă, te vizitezi de dimineață până seară. Totul e o vizită continuă”, povestește Vasile Ernu.

Poetul Ioan Es. Pop își amintește de tovarășul de joacă din copilărie. Cu el a împărțit totul, inclusiv sărbătorile. Crăciunul era, în austerul Maramureș natal, o vreme a răsfățului mult dorit.

Eram foarte bun prieten cu un văr de-al meu, Dorin Pop. Ne potriveam atât de bine, aveam o comunicare atât de bună, încât ne citeam gândurile. Cu acest Dorin Pop am avut întâmplări foarte frumoase, inclusiv faptul de a merge la colindat de Crăciun, inclusiv faptul de iubi o aceeași fată. Dar acolo ne-am despărțit, pentru că el a avut succes și eu ba. Am rămas cu amintirea meselor, care erau mai bogate decât în restul zilelor. Lumea nu era prea bogată, așa că nu-și putea permite niciun fel de exces. Era, mai degrabă, o situație de austeritate. Dar atunci, de Paști, de sărbători, era acea bogăție la care ne așteptam și pe care o așteptam un an întreg”, spune Ioan Es. Pop.

Aurora Liiceanu are două amintiri dragi legate de Crăciun: un cadou neobișnuit și o îndatorire de familie pe cât de importantă, pe atât de plăcută.

Este un Moş Crăciun în care am primit o maimuţă din care ieşeau prune uscate, ştiu că m-am bucurat foarte mult, nu cred că prunele uscate cât maimuţa e o lume a amintirii, amintirea nu este ceva unic, creează o întreagă lume. Mă văd foarte bine făcând cu bunica mea porumbei din cocă, albă, care se coceau, poate e un obicei basarabenesc, poate moldovenesc, şi care se făceau de Crăciun, şi care aveau formă de porumbel. Mă văd învăţând, interesată. E foarte bine când tot ce se munceşte capătă o dimensiune din aceasta ludică”, spune Aurora Liiceanu.

Născut în Bucovina, dramaturgul Matei Vişniec trăiește și acum bucuria sărbătorilor de altădată. Pentru Vișniec, Crăciunul a fost cea mai profitabilă perioadă din an.

Lucruri care mă marchează și m-au marcat sunt colindele de Crăciun și de Anul Nou. Eu însumi mergeam cu colinda şi cântam pe la case. Niciodată n-am fost mai bogat decât atunci când aveam 4-5-6 ani şi mă-ntorceam de la colindat cu buzunarele pline de nuci, de mere şi poate de câţiva bănuţi. Alea au fost cele mai mari averi, cele mai mari tezaure pe care le-am adunat vreodată. Mergeam cu verișorii mei la Horodnic, pe la rude, în special, și îi trăgeam acolo câte-un clopoțel și era absolut fabulos. Sunt lucruri care aproape că-mi lipsesc”, își aduce aminte Matei Vișniec.

Poetul Octavian Soviany spune că şi-a petrecut o bună parte a copilăriei "între două Crăciunuri". Pentru puștiul Octavian, sărbătoarea era unitatea de măsură a timpului. Chiar dacă, în Brașovul natal, Crăciunul nu avea nimic deosebit față de ceea ce știm toți, curiozitatea și imaginația copilului îi ofereau o semnificatie magica.

Când trebuia să vină Moș Crăciun, pe ușa cu geam a camerei în care stătea bunică-mea - și care era, să zicem așa, camera "bună" a casei - se punea o draperie neagră, iar eu eram expediat de-acasă, sub diverse pretexte: ba eram trimis cu taică-miu la plimbare, ba trimis la film, ba nu știu unde... Și când veneam acasă mă pomeneam cu pomul de Crăciun și cu darurile de sub el. darurile care, la început, erau foarte sărăcăcioase, pentru că prin anii ăia, 55-56, nu se prea găseau jucării. Erau jucării de lemn. Mi-amintesc că am primit, la un moment dat, un trenuleț de lemn și o moară de vânt, tot de lemn. Apoi jucăriile au devenit mai sofisticate. Și-aveam 6 ani când auzisem eu că nu prea e Moș Crăciun, că, de fapt, sunt părinții. Și maică-mea s-a prins la faza asta și, cu vreo 2-3 zile înainte de Crăciun, m-a chemat şi mi-a zis: "Uite, acum trebuie să discutăm o poveste foarte serioasă, știi că, de fapt, Moș Crăciun sunt părinții, dar avem o problemă: noi, anul ăsta, n-avem bani, așa că n-o să vină Moș Crăciun". Aoleu! Disperare! Totuși, în ziua de ajun am fost expediat de acasă, ţin minte şi unde: cu taică-miu, la film, la Cinema Tractorul. Și, pe drum spre casă, mă gândeam eu: dar dacă, dar dacă, poate, totuși, poate m-a mințit maică-mea! Și, când am ajuns acasă, m-am repezit dintr-o dată în camera magică și, culmea, bradul era acolo, erau și niște cadouri, a fost cel mai fericit Crăciun! Dar a fost și ultimul, fiindcă-n anul următor am participat și eu la împodobirea bradului și toată povestea și-a pierdut orice farmec”, povestește Octavian Soviany.