Sari la conținut

Pastila de limbă. Prin hățișurile accentelor în limba română

Nu e simplu să te descurci în hăţişul accentelor din limba română.  În alte limbi nu există nicio problemă şi nicio dificultate referitoare la această chestiune. Lucrurile sunt atât de limpezi, încât nu ai cum să greşeşti.

Exemplele cele mai bune sunt franceza şi maghiara. În prima dintre ele, accentul cade în general pe ultima silabă (quatorze, déranger, égalité, inspecteur, république, responsabilité, examen, nouveauté etc.), pe când în cea de-a doua silaba acentuată este invariabil prima silabă (állomás, előre, csókolom, köszönöm etc.). Mai trebuie spus că, în limba franceză, printre cuvintele care se sustrag accentuării pe ultima silabă se numără adjectivele de tip „possible" sau „probable", unde însă adverbele derivate revin la regula de bază şi au accentul pe ultima silabă („possiblement", „probablement"). 

În limba română nu există o asemenea unificare vecină cu monotonia. Ajunge să luăm în considerare cuvintele compuse din trei silabe şi ne dăm seama că aici operează alte reguli. Mai simplu spus, accentul poate cădea fie pe prima silabă, fie pe a doua, fie pe a treia. Iată în continuare câteva exemple din fiecare categorie:

Cuvinte trisilabice în care se accentuează prima silabă: pătură, flacără, vânătă, volbură, plapumă, harpie, lostriţă, scorpie, poteră, roşie, mafie, patimă.
Cuvinte trisilabice în care se accentuează a doua silabă: nălucă, inspector, meteahnă, profesor, figură, bariton, metodă, căpăstru, garoafă, director, capsulă, spectacol.
Cuvinte trisilabice în care se accentuează a treia silabă: musaca, bulevard, dandana, portofel, mahala, tonomat, halima, căpitan, merdenea, colonel, tuslama, diabet.

Şi cum limba română e plastică, flexibilă şi plină de taine, nu ne vine greu să observăm că există cuvinte unde e posibilă dubla accentuare, fără ca schimbarea de accent să atragă după sine vreo schimbare de altă natură.  E vorba, în acest caz, de perechile de cuvinte tráfic-trafíc, jílav-jiláv, ántic-antíc, fírav-firáv, profésor-profesór etc.

Cât despre substantivul „prevedére", el nu admite accentuarea „prevédere", pe care o auzim nepermis de frecvent. Nu de alta, dar avem de-a face în acest caz cu un substantiv compus din substantivul „vedére", în faţa căruia se află prefixul „pre". Câtă vreme se pronunţă „vedére" şi nu „védere", e limpede că trebuie pronunţat „prevedére" şi nici în ruptul capului „prevédere".

Aceeaşi regulă de accentuare funcţionează şi în cazul lui „caractér", unde accentuarea pe a doua silabă (carácter) e greşită şi alăturea cu drumul.

La fel, mare atenţie, colegi din mass-media, se spune „editór" şi sub nicio formă „edítor". Vă rog frumos.

Există, desigur, şi cuvinte la care schimbarea de accent atrage şi alte schimbări. Aşa stau lucrurile cu dubletul „coréctor-corectór", unde primul termen este substantiv, iar al doilea adjectiv, ca în exemplele „M-am angajat coréctor la ziarul local", respectiv „Am şters greşelile folosind lichid corectór".

În aceeaşi situaţie se găseşte dubletul „diréctor (substantiv)-directór (adjectiv), ca în exemplele „Ieri ne-a fost prezentat noul diréctor", respectiv „Comitetul directór a discutat despre câteva măsuri urgente".

În ceea ce priveşte anumite verbe, se constată schimbări ale timpului verbal care se produc odată cu schimbările de accent. În acest caz, modificarea cea mai frecventă este trecerea de la prezent la perfectul simplu, ca în exemplele: „În prezent, deţinutul reclámă rele tratamente", respectiv „Clientul recla ceva cu o oră în urmă" sau „Din câte văd, pacientul respíră sacadat", respectiv „Bolnavul respi accelerat când îşi văzu fratele la căpătâi".

La final, o mică nedumerire pentru felul în care sunt pronunţate două trupe muzicale şi o staţie de metrou. E vorba de Táxi, Cárgo şi Ştéfan cel Mare. De ce Táxi şi nu Taxí? Doar mergem cu taxíul, nu cu táxiul. De ce Cárgo şi nu Cargó? Substantivul care desemnează încărcarea completă a unei nave are accentul pe a doua silabă, nu pe prima. În fine, de ce „urmează staţia Ştéfan cel Mare" şi nu „urmează staţia Ştefán cel Mare" (bucureştenii care călătoresc cu metroul aud acest lucru zilnic)? Doar spunem Ştefán Bănică jr. şi Ştefán Hruşcă, nu Ştéfan Bănică jr. şi Ştéfan Hruşcă.

Hotărât lucru, nu e uşor să înveţi limba română, nici măcar dacă eşti român!