Sari la conținut

Povești despre Lacul Morii. Biserică înecată sub ape, beton turnat peste un întreg cimitir și raiul unui rac adus din Tanzania

Lacul Morii este un tărâm al spiritelor scufundate în adâncuri. Aşa cred cei mai mulţi dintre locuitorii din zonă. În anul 1986, când a fost construit barajul Ciurel, muncitorii au turnat beton peste un întreg cimitir, cu 12 000 de morminte. Tot acolo a fost înecată şi biserica cu hramul Sfântului Nicolae. În anii 80, însă, nimeni nu-îndrăznea să comenteze nimic, de frica comuniştilor. Dar legendele nu s-au pierdut, sufletele celor zidiţi de ambiţia unui regim ateu nu şi-au găsit liniştea.

„Imaginea asta cu cimitirul ascuns sub ape întotdeauna m-a îngrozit. Când e un cimitir sub ape şi sunt locuri care au fost îngropate sub apă, lumea povesteşte despre duhuri care plutesc deasupra apei, lucruri de felul ăsta”, spune scriitorul Matei Florian.

Pentru scriitorul Matei Florian, Lacul Morii nu este doar un spaţiu bântuit de spirite, un loc blestemat. Acesta este locul său preferat din Bucureşti şi…capătul lumii, spune Matei.

E unul dintre locurile alea care mă vindecă de Bucureşti, mi-l redă, mi-l dă-napoi, e locul care atunci când e un prea plin în mine şi nu mai suport oraşul şi vâjâiala lui, mă linişteşte. O iau pe câmp, pur şi simplu mă îndepărtez de oraş. Lucrul ăsta îmi face enorm de mult bine. Ca ziua asta, cu cerul ăsta perfect de octombrie-noiembrie”, spune Matei Florian.

Un loc liniştit, departe de traficul Capitalei, încărcat cu poveştile celor care aleg să se plimbe pe digul din jurul lacului. Povestea lui Matei Florian, însă, le întrece pe toate. Iat-o:

Anul ăsta am fost în Tanzania de unde am adus o cochilie de melc foarte frumoasă, de la Oceanul Indian, am pus-o pe noptieră, stătea lângă noptieră numai că la vreo două săptămâni după ce aveam cochilia aia, am auzit un bufnet în cameră şi am văzut cochilia pe jos, am crezut c-a dărâmat-o pisica. Dar cochilia umbla. Deci, era o cochilie umblătoare. Am zis măi, ce naiba e chestia asta? M-am uitat şi ieşeau două antene enorme din cochilia aia. Am paralizat, într-un final am reuşit să ridic cochilia şi am văzut că înăuntrul cochiliei era un rac. Racul ăsta a călătorit cu mine din Tanzania prin avioane în tot felul de locuri, prin buzunare, prin rucsac, a ajuns pe noptiera mea şi abia după două săptămâni a catadicsit să umble. Am zis să-l duc undeva, şi-am zis să-l aduc aici, din Tanzania până aici la Lacul Morii şi l-am adus pân-aici, între timp el, săracul, pentru c-a stat prea mult în buzunarele mele şi-n rucsac, a decedat. L-am adus aici mort… şi am zis dacă există un Dumnezeu al racilor să-mi dea un semn că totul e bine şi că a fost primit în Raiul racilor. Şi mergeam pe digul ăsta …şi-am văzut un pescăruş care are un rac în gheare. M-am îndreptat către pescăruşul ăla şi pescăruşul a dat drumul racului. Şi aşa mi-am dat seama că racul meu ascuns în cochilia de melc din Tanzania a fost primit şi a ajuns în raiul racilor care poate fi şi aici, şi-n Tanzania, şi oriunde. Asta e o poveste care mă leagă de lac mult mai mult decât mă leagă duhurile de sub apă ale cimitirului inundat”.