Sari la conținut

VIDEO. Cum este văzută de copii viitoarea capitală culturală

În fiecare an, la Timişoara sunt organizate 4.000 de evenimente. Oraşul florilor, aşa cum i se mai spune, deţine 14.000 de clădiri istorice, 24 de biblioteci, 19 cinematografe, 14 galerii de artă, şase teatre, patru muzee, Filarmonica şi Opera. Asa că nu-i de mirare că Timişoara va fi capitală europeană a culturii, peste cinci ani.

La Timişoara ajung sute de mii de turişti, în fiecare an. În 2014, numărul a depăşit 500.000. Mult prea puţini însă, comparativ cu ce se întâmplă în alte oraşe europene. Totuşi, perspectivele sunt optimiste. După ce Sibiul a fost capitală culturală europeană, numărul vizitatorilor a crescut într-atât, încât în anul 2009 a fost a cincea cea mai căutată destinaţie culturală europeană, după Roma, Atena, Paris şi Londra. Şi veniturile au fost pe plus. Oraşul a câştigat în jur de 200 de milioane de euro, din turism. Situaţia s-ar putea repeta şi la Timişoara, susţin consultanţii în management.

În lupta pentru acest titlu au mai fost alte trei oraşe, toate frumoase, Bucureşti, Cluj şi Baia Mare.

-Ce îţi place cel mai mult în Timişoara?

-Îmi place cel mai mult în centru, pentru că sunt multe restaurante şi cea mai buna îngheţată, acolo.

-Îmi place să ma plimb pe malul Begăi. Îmi place centrul, îmi place Piaţa Unirii...

În Timişoara îmi plac foarte mult parcurile. Mai ales parcul Rozelor că este natural. Şi aici centrul că este foarte linişte şi pot să citesc.

-Unde îmi recomanzi să mă duc să vizitez, să mă simt bine?

-În Parcul copiilor că acolo sunt multe târguri.

-Convinge-mă că este cel mai frumos oraş din România!

-Păi este cel mai frumos! Toată lumea este prietenoasă, totul este minunat, zic eu. Şi sper că îţi place şi ţie.

-Mie îmi pare că oraşul acesta este unic.

Piaţa Operei este locul preferat de copii, în special de cei care fac trick-uri pe skate!

După ce apune soarele, centrul istoric al Timişoarei se umple de turişti sau localnici care se relaxează după o zi de muncă.

"Luminează oraşul prin tine!" Este motto-ul localităţii care va fi capitală culturală peste cinci ani! Mesajul aminteşte că Timişoara a fost primul oraş cu iluminat public stradal electric şi kilometrul 0 al democraţiei în anul 1989.

Pentru că va fi capitală culturală europeană, Timişoara va primi de la Uniunea Europeană 1,5 milioane de euro. Adevăratele câştiguri vor veni însă în anii următori, când se aşteaptă ca numărul turiştilor să crească.

Timişoara va fi capitală culturală europeană alături de alte două oraşe din Grecia şi Muntenegru.