Sari la conținut

Bucureștenii au profitat de vremea frumoasă și au mers la manej

30 de cai din aproape toate rasele din lume i-au aşteptat pe cei care au vrut să se relaxeze cu o plimbare în natură.

De Crăciun, am avut nevoie de puţină relaxare, şi mentală, şi fizică. E prima dată când vin în locul ăsta, îmi place super mult. Calul, în general, ca şi animal, te face să te relaxezi, după o săptămână grea”, spune un părinte.

Copiii au fost cei mai încântaţi, dar şi cei mai pricepuţi în călărie, spre bucuria părinţilor sau a bunicilor.

Admirăm nepoţelul care e pe căluţa care se numeşte Eloise şi petrecem la pădure, la aer curat, un pic de soare. A mai fost de două ori, acum e în vacanţă, a fost şi la patinoar”, spune o bunică.

Pentru o oră de echitaţie, pasionaţii plătesc până la 100 de lei, preţ în care sunt incluse şi tehnicile predate de instructor. Preţul poate părea mare, dar ...

Când ai animale, nu poţi să zici că ai un lacăt, trebuie să vii să le vezi zi de zi”, spune instructorul Nelu Szekely.

Patru centre de echitaţie sunt deschise în această perioadă în Bucureşti, de la primele ore ale dimineţii până la lăsarea serii.