Sari la conținut

Coadă şi liste de aşteptare pentru tatuaje la Sibiu

Cristina este din Timişoara şi a venit la Sibiu ca să-și facă primul tatuaj. A fost impresionată de un artist din Chile, iar ca să fie sigură că va ajunge la el a venit la convenție încă de la deschidere.

Îmi fac un leu, pentru că sunt din zodia Leu. Mai are niște orhidee, pentru că sunt florile mele preferate și, na, am considerat că asta mă reprezintă”, spune Cristina.

La această ediție sunt foarte apreciați artiştii din Statele Unite, care au deja agenda plină. Pasionații de tatuaje s-au înscris pe liste de așteptare.

Pentru mine e o colecție, deci nu îmi fac tatuaje cu semnificații. Colecționez (n.r. tatuaje) de la diferiți artiști”, spune un tânăr.

Andrei s-a programat la Toxyc, unul dintre cei mai controversați artişti americani ai momentului, care avea deja agenda încărcată chia înainte de începerea convenţiei.

Prețurile variază în funcție de suprafața și complexitatea modelului. Cele mai simple tatuaje încep de la 100 de lei şi pot ajunge la câteva sute de euro. Vizitatorii convenției de tatuaje vor putea vedea și câteva dintre cele 10.000 de obiecte de colecție ale unui britanic pasionat de arta picturii corporale.

Preţul biletului pentru acces la eveniment este de 10 lei pe zi.