De la 10 persoane, la 2.000. O seară între prieteni a devenit Festivalul Lampioanelor

Data publicării:
lampioane-52172

De Revelion, Ștefan Jipa a decis împreună cu câțiva prieteni, studenţi ai Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice, să se strângă într-o zi și să lanseze lampioane.

Au însemnat pe calendar data de 24 februarie, când românii sărbătoresc Dragobetele, și au făcut un eveniment pe Facebook, pentru a comunica mai ușor detaliile legate de organizare.

Vremea însă n-a ținut cu ei, iar evenimentul a fost reprogramat pentru data de 3 martie. Între timp, vestea a circulat în rețeaua de socializare, iar grupul de câțiva prieteni s-a extins văzând cu ochii.

„Am pornit de la un grup mic și ne-am trezit că s-au adunat 2.000 de oameni. Ne-am organizat din mers”, a povestit pentru digi24.ro Ștefan Jipa, organizatorul evenimentului.

Astfel, în seara 3 martie, 2.000 de persoane se vor aduna, cu mic, cu mare, începând cu ora 20.00, în Rotonda Parcului Lumea Copiilor din Parcul Tineretului.

Participanții vor lansa împreună cu lampioanele și gânduri bune, de împăcare cu prietenii şi familia, găsirea jumătății, renunţarea la trecut şi trecerea la o nouă perioadă din viaţă sau pur şi simplu pentru îndeplinirea unei dorinţe.

„Pe 3 martie, fiind ziua de naștere a unei persoane foarte dragi mie, mă voi gândi la toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat între noi. Trimițând astfel de gânduri în univers, sper ca acestea să înfluențeze măcar puțin ceea ce se va întâmpla pe viitor între noi, și nu numai. Mă voi gândi și la toate lucrurile frumoase din viața mea, la toți oamenii frumoși care mă înconjoară și la toate lucrurile pentru care merită să fii fericit”, a motivat Mihai Vasile prezența sa la festival.

Cum se pot achiziţiona lampioanele

Acestea se aduc de acasă sau se comandă pe internet. Organizatorii se oferă să ți le transporte la ușă, dacă ești din București.

„Astăzi am livrat 100 de lampioane și până acum au fost comandate 300”, a mai spus Ștefan Jipa.

În buna desfășurare a evenimentului se vor implica organizatorii, care vor purta ecusoane și haine distincte, echipajele de pompieri, Poliția Locală a Sectorului 4 și serviciul de Ambulanței.

Iaşiul, recordul mondial de lampioane ridicate la cer

Iaşiul a intrat în Cartea Recordurilor în data de 2 iunie 2012, cu cele mai multe lampioane înălţate în același timp: 12.740.

Recordul mondial anterior fusese deţinut de India.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...