Sari la conținut

Digicult. Istoria umorului românesc din ultimii 25 de ani. Cum s-a trecut de la Bulă la Dorel  

În anul 89 și chiar 88, mergeam la facultate exact o oră, dimineața! Cât să auzim bancurile pe ziua respectivă! Vorbesc foarte serios: mergeam o oră, cât să auzim bancurile pe ziua respectivă, că la 10 se deschideau terasele”, spune Bogdan Naumovici, publicitar

Circulau casete audio cu Mircea Crișan, care făcea stand-up avant la lettre, în Israel sau în show-uri prin lume, la comunități de emigranți români, unde-și permitea să facă toate glumele. Și casetele alea, nu știu cum, ajungeau în România și le ascultai la căști, cumva foarte încet”, adaugă Bogdan Naumovici.

Spectacolele de revistă erau, uneori, o formă prin care publicul îşi recăpăta, măcar pentru câteva ore, respectul de sine. Nu era acidul Tănase, cu ironiile sale politice, dar era totuşi ceva, o şopârlă aruncată în texte.

„Am jucat înainte de revoluție, când textele ascundeau mult subtext și în care publicul participa. Publicul era OBLIGAT să gândească, nu i se servea, că n-aveai voie. Le dădeai cu mantă și ajungeau la el și înțelegea. Și se rupea sala în două”, spune Alexandru Arşinel, director Teatrul „Costantin Tănase”

„Mai aveam o casetă cu un concert, un spectacol întreg al lui Tudor Gheorghe, făcut pe versuri de Sorescu și Caragiale, în care erau multe mesaje subversive! De exemplu, era o poezie de-a lui Caragiale, "Dați-ne drumul din pușcărie, la tâlhărie țara să fie pe mâna noastră, a "TUTULOR", zicea Tudor Gheorghe, pe vremea aia. Și noi explodam cu toții, îți dai seama”, povesteşte Bogdan Naumovici, publicitar.

În anii 80 au apărut şi umoriştii... amatori: grupurile Divertis, Vacanţa Mare şi Vouă.

„Ceea ce era underground sau tolerat în așa-zisele brigăzi studențești, brigăzi artistice de agitație din anii 80, (...) încetul cu încetul a devenit oficial, au venit la putere. A venit Divertisul la putere, și Vacanța Mare, și Vouă. (...) Brigada ASE-ului era faimoasă... Erau fete care dansau, băieți care spuneau poante, fete și băieți care interveneau cu cântecele amuzante... Un întreg spectacol de revistă alternativ”, afirmă Florin Dumitrescu, textier.

„Dar, din păcate, expunerea lor era destul de mică. Cred că are 200 de locuri Teatrul "Ion Creangă". E, 200 de oameni. Aveau un spectacol o dată pe an. Ăia erau cei 200 de oameni. Țin minte cum povesteam show-ul ăla, poveste cu poveste, nu exista YouTube, nu era niciun mijloc de propagare altfel decât oral. Eram ca la Miorița, spuneam din gură-n gură. Și show-ul Divertis eu l-am "jucat" pentru colegii mei de nenumărate ori, mai departe. Aia era! Dacă n-ai fost acolo, nu prindeai bilet, venea unul, ieșea din sală și-ți povestea! După aia, o vreme, povestea”, spune Bogdan Naumovici.

A venit 1990 şi-a început lumea să râdă cu gura până la urechi. Trupele de amuzament tip brigadă artistică făceau turul televiziunilor aflate în căutare de divertisment ieftin, iar umorul devenea o afacere.

Televiziunea care, brusc, nu mai era un singur post care emitea două ore pe zi și, din alea, o oră jumate poezie patriotică, normal că a confiscat umorul, cumva. N-aș zice că în totalitate. Eu, pentru că am avut norocul să fiu într-o gașcă de oameni cu umor, în ianurie 1990 să fiu în gașca care a pornit Cațavencu. Nu era umor doar la televizor. Pe vremea aia era umor, făcut bine, în presă. În anul 1990 au apărut o grămadă de ziare, unele mai funny decât altele. Au fost nenumărate trăsnăi în presa scrisă! Lumea, în sfârșit, avea unde să-și spună bancurile, unde să-și exhibe umorul”, adaugă Bogdan Naumovici.

„Ce s-a întâmplat a fost oarecum ciocnirea cu Generația de Aur a teatrului românesc, a revistei. (...) Dintr-o dată, toată această zonă, care era clasicismul umorului românesc, s-a văzut amenințată: "Ce-i cu ăștia? Ăștia nu știu să scrie, nu știu să joace, sunt niște inginerași, niște ASE-iști, habar n-au cum să frazeze!". Cu toate astea, încetul cu încetul au fost acceptați”, spune Florin Dumitrescu.

Poate și noi suntem deformați, pentru că am jucat în perioada de dinainte de revoluție, când textele ascundeau mult subtext”, adaugă Alexandru Arsinel.

De la Mioriţa încoace, românii par să îşi accepte, resemnaţi, soarta. În loc să se revolte, preferă să se amuze pe seama necazurilor. Este mai "sigur" să râzi și să treci mai departe, decât să te oprești și să rezolvi problema.

„Noi, românii, se întâmplă să fim bântuiți de o zicală cumplită, de care n-o să scăpăm niciodată - aceea că facem haz de necaz. Că de necazuri n-o să scăpăm niciodată”, spune Alexandru Arsinel.

„E modul de a trata o problemă, un stres, o chestie care te apasă, un necaz. Unii fac depresie, alții râd de el. E mai sănătos să râzi de el! Iar noi, neavând foarte multe motive de bucurie, ca țară, ci, mai degrabă, motive de necaz, mi se pare că suntem sănătoși la cap, că reușim să scăpăm de asta prin haz. Sigur, nu-i atât de constructiv, ar fi mai interesant să iei problemele alea de gât, să le rezolvi. Dar ca psihic, să știi că suntem mai sănătoși că râdem de ele”, povesteste Bogdan Naumovici.

N-am scăpat de greutăți nici după 1990. Dar ne-am câștigat libertatea și am dat drumul la robinetul cu înjurături.

Iată, suntem liberi să spunem cu P, cu F, ha, ha! Ce bine, să celebrăm această bucurie, să exorcizăm! Dacă miza nu e asta, iar vulgaritatea apare că e și ea pe-acolo și ar fi ciudat să auzi alte cuvinte în context, ok”, afirmă Florin Dumitrescu, textier.

Să nu fie doar de dragul de a șoca. Stand up-ul, de exemplu, în capul meu, de multe ori cade în păcatul ăsta.Eu, de exemplu, produc, împreună cu Bobonete, un show de improvizație. Care e cu totul altă poveste! Un umor în care nu este absolut nimic vulgar. Evident că eu îl apreciez mai tare pe ăsta, pentru că mi se pare mai greu să-l faci fără vulgaritate, e mai smart”, completează Bogdan Naumovici.

Eu am foarte multe glume despre subiecte care sunt tabu, dar nu înjur degeaba”, spune Sergiu, comediant

„Tot ce vorbesc pe scenă e viață și, chiar dacă la un moment dat, vorbesc despre organe, fac parte din viață. (...) Organele interne, mai ales”, spune Costel, comediant.

Indiferent de vremuri, umorul de bună calitate sau de-a dreptul ieftin și trist merge mai departe. Nu moare și nu se predă.

„Spoturile astea majoritatea simpatice, haioase, foarte multe dintre ele cu actori comici, se mizează pe talentul lor comic. Tot acest gen de reclame duce mai departe umorul tv dinainte: momentele vesele de pe vremea lui Ceaușescu”, adaugă Florin Dumitrescu.

„Eu, cel puțin, pentru evoluție și schimbare aș vota. Dacă evoluează umorul - nu că-l denigrez pe cel vechi, clasic - dar e o altă treabă, e bine sa fie mai multe genuri de umor”, spune Costel, comediant.

„Umorul și sursa umorul nu e în ceea ce ne distrează, ci în ceea ce ne e enervează”, mărturiseşte Vio, comediant.

Bulă s-a transformat în altceva, s-a reîncarnat, s-a modernizat. La modă este un alt personaj.

Haiosul de instituție. Cel care colectează şi trimite mai departe. Până să apară Facebookul, el se ocupa cu viralele, le dădea pe mailuri. Alții poate n-aveau acces la site-uri. El avea, și colporta, și trimitea, menținea o stare de bună dispoziție. Acum toată lumea se dă pe rețelele de socializare, dar în continuare există acești haioși, mai mult sau mai puțin instituționalizați”, povestește Florin Dumitrescu.

Cred că statusurile de Facebook l-au înlocuit pe Bulă. Că nu prea mai aud bancuri cu Bulă. Dar pe Bulă nu cred că-l poți înlocui, Bulă e aici, printre noi, votează PSD-ul, nu cred că ai cum să scapi de Bulă. Mie nu mi se pare că Bulă e altcineva decât Dorel. Doar că Dorel e puțin mai nesimțit decât Bulă, Bulă era mai benign, așa”, completează Bogdan Naumovici.

Pe lângă faptul că face bine la cap și scapă omul de stres, umorul mai face și puțină educație.

„Dacă omul vede că eu am o libertate pe scenă și vorbesc exact cum vreau, poate zice: „bă, poate am trăit eu ca prostu' până acum... Da' chiar, de ce nu mă exteriorizez și eu? Că prea adun în mine!”, spune Costel, comediant.

Prin alte locuri, electoratul nu s-a mulțumit să cânte cântece vesele, ci a mers la nivelul următor: recentele alegeri prezidențiale din Guatemala au fost câștigate de un actor de comedie.

Dar la noi care-i diferența, că nu-nțeleg! Noi doar c-am ales unul de comedie mută, dar e tot comedie și la noi! Dar Iliescu cum era? Cu zâmbetul ăla de "Urzica"? Numai președinți din ăștia am avut! Băsescu! Ce, era vreun președinte serios, când te uitai la el? Adu-ți aminte șuvița, adu-ți aminte campaniile lui, adu-ți aminte ardeiul iute... "Iarna nu-i ca vara"... Doar că ăla a fost salariat în comedie”, adaugă Bogdan Naumovici.

Elegant sau fără perdea, clasic sau de ultimă generație, jucat la teatru sau în club, umorul este tovarășul de nădejde al românului. Ni se pot reproșa multe, dar nu că n-am avea haz. Într-o țară în care multe merg de-a-ndoaselea, râsul ne face viața mai ușoară.