Mănăstirea Lainici, „Mireasa" Defileului

Data publicării:
manastirea lainici

Supranumită "Mireasa din defileu", datorită faţadei sale de un alb puternic, Mănăstirea Lainici se află în Defileul Jiului, la jumătatea drumului dintre Târgu Jiu şi Petroşani.

Lăcaşul de cult este considerat liantul credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal, datorită aşezării sale geografice. Biserica veche, ctitorită de câţiva boieri, ar fi fost ridicată pe locul unui schit construit de Sfântul Nicodim.

Ca mai toate mănăstirile Gorjului, i-a servit drept refugiu lui Tudor Vladimirescu. Urmărit de turci, el s-a ascuns aici deghizat în călugăr. Construcţia căii ferate şi refacerea drumului Bumbeşti-Livezeni au însemnat devastarea şi ocuparea abuzivă a terenurilor.

După Revoluţie, a fost construită o biserică mai mare, unică prin faptul că are două niveluri. Sunt practic două biserici suprapuse, cu o tematică iconografică aparte.

În anul 2006, la Mănăstirea Lainici a fost adusă cea de-a cincea copie realizată în ultimii o sută de ani după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Muntele Athos.

Lăcaşul de cult se află la 25 de kilometri de Petroşani şi la 32 de kilometri de Târgu Jiu, iar locuri de cazare în zonă sunt din belşug.

Cazare în zona Defileului Jiului

camera single: 50 lei / noapte

camera dublă: 70 lei / noapte

apartament: 150 lei / noapte

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri