Sari la conținut

Pârtiile de schi din staţiunea austriacă Zell am See, atracţie pentru turişti

Frumuseţea lacului Zeller See, despre care se spune că este mai albastru decât albastrul, cabanele viu colorate şi vârfurile înzăpezite care înconjoară oraşul, transformă locul într-unul din cele mai căutate pentru vacanţe, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. Peste un milion de vizitatori ajung aici în fiecare an. Indiferent dacă vorbim despre familii cu copii, pasionaţii de sport care vor să facă snowboard pe pârtiile perfecte sau oameni foarte bogaţi care turează motoarele puternice ale maşinilor scumpe, toţi vin la Zell am See atraşi de visul austriac.

Dacă în timpul verii lacul Zeller See este poate un pic prea răcoros, acest lucru nu îi împiedică pe iubitorii de acţiune să se bucure de sporturile de apă. Schiul nautic şi wakeboardingul se pot practica în condiţii impecabile.

Schiurile şi placa, dar de data aceasta pentru zăpadă, sunt vedete mai ales în timpul iernii. Pârtiile de la Zell am See sunt greu de egalat pentru calitatea lor şi a serviciilor puse la dispoziţia turiştilor. Cine nu ştie să schieze poate învăţa rapid, de la monitorii extrem de bine pregătiţi. Despre peisaj am spus deja, dar putem să ne repetăm: este pur şi simplu uimitor de frumos.

Mâncarea poate fi o experienţă în sine pentru cei care ajung în oraşul austriac. Sunt foarte multe restaurante care se întrec în a oferi atât bunătăţi tradiţionale, cât şi mâncăruri sofisticate, făcute după reţete inventate de unii dintre cei mai buni chefi din lume.

Vedem acum care sunt costurile aproximative pentru o excursie într-una dintre cele mai frumoase staţiuni din Austria.