Sari la conținut
News Alert

Pink Floyd va lansa un nou album, după 20 de ani: „The Endless River”

Membrii trupei Pink Floyd (David Gilmour, Roger Waters, Nick Mason și Richard Wright), reuniți într-un concert din 2 iulie 2005, pe arena O2 din Londra (Foto: AFP/Mediafax)

Noul album Pink Floyd ce va fi lansat în octombrie se intitulează The Endless River. Albumul, care va avea la bază sesiunile de înregistrări din 1994, reprezintă cântecul de lebădă al lui Rick Wright şi este foarte frumos”, a scris Polly Samson pe contul său Twitter.

Noul disc al trupei britanice pare să conţină cântece originale, niciodată lansate, compuse în timpul înregistrărilor pentru "The Division Bell".

Pink Floyd tocmai a marcat împlinirea a 20 de ani de la lansarea legendarului "The Division Bell", al 14-lea şi totodată ultimul album de studio al grupului, printr-un box set aniversar, care a ajuns în magazine pe 1 iulie, scrie Mediafax.

Durga McBroom-Hudson, o cântăreaţă care a susţinut concerte şi turnee alături de Pink Floyd în anii '80 şi '90 şi care pare să fie implicată în noul proiect, a oferit mai multe detalii despre albumul "The Endless River" pe pagina ei de Facebook.

„Albumul a început într-adevăr în timpul înregistrărilor pentru The Division Bell (şi da, a fost un proiect secundar, iniţial intitulat The Big Spliff, despre care Nick Manson a vorbit deja). Acesta este motivul pentru care piesele cu Richard Wright sunt incluse pe noul album. Însă David Gilmour şi Nick Manson au preluat acest proiect şi au adăugat multe alte lucruri de atunci. La origine, ar fi trebuit să fie un album complet instrumental, dar apoi ei m-au chemat şi eu am cântat câteva piese alături de ei în decembrie 2013. Apoi, David a extins ideea, pe baza înregistrărilor cu vocea mea şi a compus cel puţin încă o piesă”, a explicat Durga McBroom-Hudson.

Ea adăugat că noul album va conţine exclusiv piese care nu au fost niciodată lansate.

Înfiinţat în 1965, de Roger Waters, Nick Mason, Richard Wright şi Syd Barrett, cărora li s-a adăugat David Gilmour, în 1967, grupul Pink Floyd s-a destrămat în 1996. Trupa Pink Floyd a devenit celebră graţie unui rock progresiv şi psihedelic, în anii 1960 şi 1970, şi a lansat o serie de materiale discografice intrate în legendă, precum "Dark Side Of The Moon" (1973), "Wish You Were Here"(1975), "Animals"(1977) şi "The Wall" (1979).

Relaţiile dintre membrii fondatori ai grupului au devenit tensionate în ultimii ani, însă aceştia au acceptat să se reîntâlnească şi să cânte din nou împreună pentru concert uriaş susţinut în Hyde Park din Londra în 2005, intitulat "Live 8". Richard Wright, clăparul trupei, a murit în 2008, la vârsta de 65 de ani.

Numele formaţiei a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame din SUA în 1996 şi în Music Hall of Fame din Marea Britanie în 2005. Trupa a vândut peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă.

Printre premiile obţinute de Pink Floyd se numără un Grammy pentru albumul "The Wall", în 1980, un BAFTA pentru piesa "Another Brick in the Wall (Part 2)" din filmul "The Wall", în 1982, şi un alt Grammy pentru "Marooned" în 1995. În 2008, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a acordat formaţiei Pink Floyd premiul Polar Music pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii moderne. La ceremonie au participat Waters şi Mason.

Celebrul album "The Wall" al grupului britanic, având la bază personajul Pink, inspirat din viaţa şi experienţele lui Roger Waters, tratează teme complexe, precum izolarea şi alienarea, fiind puternic influenţat de filosofia pacifistă.