Sari la conținut

S-a inventat manichiura digitală

Monica Rădulescu: În mai puţin de un minut, o să apară pe unghie modelul ales cu ajutorul acestei imprimante digitale.

La început se aplică oja obişnuită şi apoi un lac special. Abia acum urmează partea cea mai interesantă: alegerea modelului care urmează să fie imprimat pe unghii. Aici nu aveţi decât să lăsaţi frâu liber imaginaţiei.

Răzvan Teodorescu, manager salon: Poate fi imprimat absolut orice model. De la poză cu copilul, orice se găseşte pe internet. Dacă vine cineva cu poza pe stick. Absolut orice putem printa.

După ce aţi ales modelul, urmează imprimarea lui pe unghie. Nu trebuie să aşteptaţi decât 30 de secunde.

Răzvan Teodorescu, manager salon: Este o imprimantă. Funcţionează teoretic ca orice imprimantă normală. Singura diferenţă este tuşul pe care îl foloseşte, faţă de o imprimantă normală care scoate foaia cu acele role, tuşul se mişcă în funcţie de unghie, în funcţie de cum scanează camera imprimantei unghia.

Mona Croitoru, beauty blogger: Îmi place foarte mult nivelul de detaliu. Am ales un peisaj de toamnă şi un model abstract cu frunze stilizate. E foarte greu să mergi la un salon de manichiură şi să rogi pe cineva să îţi deseneze asta cu pensula.

Imprimarea se face pe orice tip de manichiură. Dacă vreţi să reziste, specialiştii o recomandă însă pe cea semipermanentă sau pe cea cu gel. Preţul diferă în funcţie de varianta aleasă, de la 40 la 150 de lei.