Sari la conținut

Turist acasă. „Podul lui Dumnezu”, unic în lume, se află la Ponoarele, în Mehedinți

Un amalgam de culori şi forme, toate lucrate fără intervenţia omului. Natura parcă s-a jucat, departe de agitaţia din marile oraşe. Turiştii care ajung în Ponoarele trec, la propriu, peste cel mai important obiectiv: „Podul lui Dumnezeu”, o construcţie ce are ca unic meșter fenomenele naturale.

Podul nu e altceva decât o uriaşă arcadă de piatră, aruncată peste Valea Pragului, vale care se află alături de noi şi s-a format prin prăbuşirea peretului superior al peşterii”, explică Dumitru Borloveanu, custode-ghid al Rezervației Ponoarele.

Relieful locului, peşterile şi colţurile izolate de pădure i-au făcut pe localnici şi născocească tot soiul de poveşti şi legende, cu înfruntări între bine şi rău care au lăsat în urmă peșteri şi pietre cu forme ciudate. Poveştile transmise din generaţie în generaţie, îmbinate cu frumuseţea naturii, ar putea să atragă turişti din toată ţara, dar zona este, încă, prea puțin cunoscută publicului larg.

„Ştiu, de exemplu, că de pe podul ăsta au căzut, de când există asfalt, două maşini. E o cădere mare, dar nimeni n-a păţit nimic. De-asta se cheamă Podul lui Dumnezeu”, spune un turist.

De la Podul lui Dumnezeu, un drum îngust şi uşor abrupt duce până pe culmea dealului. După 500 de metri de urcuş, se arată în toată splendoarea lor lacul Zaton şi cele două câmpuri de lapiezuri, al Cleopatrei şi al Afroditei. Legendele sunt spulberate însă de explicaţiile ştiinţifice. Formele ciudate ale stâncilor au fost sculptate de ploi, de-a lungul secolelor.

La fel de spectaculos, dar şi plin de mister este lacul Zaton, numit şi „lacul-fantomă", pentru că apare şi dispare.

„Are o suprafaţă de peste doi kilometri când e plin cu apă şi o adâncime de până la 20 de metri. E cel mai mare de origine carstică de la noi, din România”, spune Dumitru Borloveanu.

Pentru turistul dornic de aventură, călătoria poate continua de aici spre Cheile Băluţei. Drumul e dificil de parcurs cu maşina, dar efortul merită - grote săpate în munte, izvoare subterane pornite parcă de nicăieri şi stânci ameninţătoare.

„Acest canion s-a format, de-a lungul miilor de ani, prin rostogolirea povârnişului de pe o parte şi cealaltă a coastelor”, explică Elena Martinescu, directorul Școlii Generale din Ponoarele.

Iar oferta zonei nu se încheie odată cu drumeţia. Atelierele tradiţionale îmbie turiştii cu obiecte de cultură populară.

Zona Ponoare este prea puţin cunoscută şi vizitată, motiv pentru care ofertele de cazare sunt limitate, iar preţurile - mai mult decât accesibile. 60 de lei pe noapte costă o cameră dublă la singura pensiune de aici, aflată chiar lângă „Podul lui Dumnezeu”. Alternativa este hostelul situat la 6 km distanţă, la ieşirea din Baia de Aramă spre Herculane. Preţul pentru o cameră este de 80 de lei, apartamentul costă 160 de lei. Turiştii care sunt mai mulţi în grup au micul dejun inclus.

Comuna Ponoarele se află la o distanţă de 49 de kilometri de Târgu Jiu şi la 66 de kilometri de Drobeta Turnu Severin şi Băile Herculane.