Sari la conținut

VIDEO. Christian Slater şi Will Smith, mesaj pentru Nadia Comăneci

Actorii Christian Slater şi Will Smith au afirmat, într-un mesaj video pentru Nadia Comăneci, că momentul lor preferat din istoria Jocurilor Olimpice este cel în care românca a evoluat la Montreal, în 1976, ediţie la care a obţinut primul 10 din istoria gimnasticii, scrie News.ro.

"A fost  un moment remarcabil. Îmi amintesc că a fost una dintre primele mele experienţe olimpice, am simţit pasiunea şi entuziasmul", a spus Slater.

Will Smith a afirmat, cu umor, că după JO-1976 şi-a dorit foarte mult să ajungă în România. "Era la Olimpiada din 1976. Voiam atât de mult să ajung în România. Spuneam au nevoie de mine acolo, vreau să fiu în acea echipă. A fost cea mai frumoasă experienţă la Olimpiadă. Mi-a rămas întipărită în minte", a spus Smith.

Nadia Comăneci s-a declarat impresionată de mesajele celor doi şi a menţionat că îl va invita pe Will Smith în România. "L-am întâlnit pe Will Smith, nu este niciodată prea târziu să vină în România. Îl voi inivta data viitoare când îl voi vedea", a spus ea.