Sari la conținut
News Alert

Angelina Jolie și Brad Pitt ar fi anulat divorțul

Procedurile de divorț dintre Angelina Jolie și Brad Pitt au fost sistate, susțin prieteni ai celebrilor actori. Potrivit Daily Mail care citează Us Weekly, Angelina Jolie și Brad Pitt ar fi la un pas să renunțe la divorț, niciunul dintre cei doi actori nu au mai făcut niciun pas pentru încheierea căsniciei de câteva luni.

jolie pitt getty

Foto: Gulliver/Getty Images

Motivul ar fi dat de faptul că Brad ”a renunțat la consumul de alcool și încearcă să o câștige înapoi pe Angelina”, potrivit unor surse citate de presa internațională.

”Divorțul este anulat. Nu au făcut niciun demers pentru a continua despărțirea și nimeni nu crede că o vor mai face,” a declarat un prieten al celor doi. ”El a renunțat la alcool și încearcă să o recâștige. Nu va fi o surpriză dacă vor anunța că renunță la divorț și că încearcă să își repare căsnicia”, a mai adăugat sursa menționată.

Într-un interviu acordat reviste GQ, Brad Pitt a recunoscut că se confruntă cu probleme legate de dependența de alcool și a dezvăluit că a mers la dezalcoolizare.

„Am renunțat la tot, cu excepția băuturii, atunci când mi-am întemeiat o familie. Dar anul trecut lucrurile au scăpat de sub control. Am început să beau prea mult. A devenit o problemă", a explicat el, povestind totodată despre vremurile când obișnuia să bea. „Cred că puteam băga sub masă un rus cu vodka lui cu tot. Eram un profesionist. Eram bun”, a povestit actorul despre trecutul său.

Actorul în vârstă de 53 de ani a adăugat că a mers la terapie şi s-a întors către artă pentru a se vindeca. Pitt este testat săptămânal de către un consilier pentru a vedea dacă a consumat alcool.

Brad Pitt și Angelina Jolie au o relaţie din 2004 şi s-au căsătorit în 2014. Cuplul are şase copii - Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox şi Vivienne.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, alintaţi de presa internaţională cu apelativul ”Brangelina”, au alcătuit unul dintre cele mai mediatizare cupluri de la Hollywood, datorită frumuseţii lor fizice, filmelor de succes în care au jucat şi activismului lor social.

Acesta va fi cel de-al treilea divorţ pentru actriţa Angelina Jolie şi al doilea pentru Brad Pitt. Angelina Jolie a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller, în perioada 1996-1999, şi Billy Bob Thornton, în perioada 2000-2003, iar Brad Pitt a fost căsătorit cu Jennifer Aniston în perioada 2000-2005.