Sari la conținut

Povestea Beatles-ilor de România. „Cine mai stă în picioare, ăla a câștigat!”

În anii 60, erau considerati Beatles de România. În anii 70 au ajuns "pericol public" și au fost interziși de comuniști. În anii 80 au fugit în Occident și au devenit o legendă. În anii 90 s-au întors acasă și au recucerit România. În 2017, PHOENIX împlinește 55 de ani pe scenă. Și renaște din nou. NICU COVACI, cofondator și lider al unei formații-simbol, vorbește, într-un interviu aniversar, despre aventura unei cariere de jumătate de secol.


Anul acesta, PHOENIX a împlinit 55 de ani de carieră. Un parcurs plin de întâmplări și, mai ales, piese memorabile. După o viață petrecută pe scenă, Nicu Covaci recunoaște că nu și-a imaginat că va ajunge aici, când a pornit la drum, în 1962.

NICU COVACI, muzician: Nicio clipă n-am visat acest lucru! Noi am început să "gâdilăm" chitara din plăcere, pentru sonoritățile acelea, care ne dădeau niște stări deosebite. Și, când mi-am construit prima chitară electrică , își dai seama că eram "electrizat". Dar nu ne-am gândit niciodată să ducem în spate atâția ani. Problemele au apărut în momentul în care am început să deranjăm sistemul politic și-am fost interziși de multe ori. Lucru care ne-a ambiționat, ne-a făcut să fim mai căpoși, mai încăpățânați, și-am rezistat. Am rezistat și-atunci, rezistăm și astăzi. Suntem vânați și astăzi și avem dușmani cum nu și-a dorit nimeni. Dar nu mă interesează. Eu, la ai mei, le spun "Fraților, în viață-i ca la box: cine, în final, mai stă în picioare, ăla a câștigat. Cu nasul spart, cu vânătăi, dar a câștigat".

În anii comunismului, a face rock era ori o dovadă de inconștiență, ori o muncă încadrată la categoria "activități subversive". Nicu Covaci recunoaște că învinuirile aduse de sistem nu erau chiar nefondate.

NICU COVACI, muzician: Adevărul, dacă stăm și ne gândim corect, era o chestie subversivă, noi aduceam influență vestică //...// în comunism. Și de-aceea ne-au interzis de nu știu câte ori. Deci noi le stăteam ca un băț în ochi. Și recunosc c-a fost vina noastră, c-am provocat ce-am provocat. Sigur că, interziși fiind, ne-am ambiționat. În loc să-nțelegem că "facem rău țării", ne-am ambiționat și-am mers mai departe.

Sub regimul Ceaușescu, cei mai mulți munceau în fabrici. Câțiva făceau muzică. Și destui își turnau la Securitate cei mai buni prieteni și chiar familiile.

NICU COVACI, muzician: Imaginează-ți că, în gașca noastră, tot al treilea, al patrulea era pârâtor la Securitate. Știau ăia tot ce mâncăm, ce vorbim, cu cine mergem în pat, știau TOT!

Chiar dacă sistemul era la curent cu tot ce se întâmpla în viețile celor "incomozi" și i-ar fi putut sancționa oricând, pentru numeroasele "abateri disciplinare", rockerii n-aveau niciun gând să se cumințească.

NICU COVACI, muzician: Pentru că n-au reușit să ne oprească, eu, în '76, urma să intru la pușcărie. M-au ținut vreo două săptămâni la poliție. //...// Mi-au arătat o cărțulie mică, în care scria "Dacă ai schimbat 100 de mărci, faci 7 ani de pușcărie". Și mi-au spus "Ai schimbat devize!". "Ia uitați-vă la mine, vedeți ceva românesc pe mine?". "A, e clar, ăsta ești, gata, te-am prins!". "Stați, că dacă voi pretindeți că știți, atunci știți că prietenele mele din Amsterdam, din Stockholm, din Berlin îmi aduc tot ce vreau! Am cea mai teribilă instalație din tot sistemul socialist! Eu schimb bani la informatorii voștri? Trebuie să fiu nebun!" "Păi nu, că avem martori!" "Aveți martori? Aduceți-i aici!" "Avem 5!" "Aduceți-i, că-i mânc cu pantofi cu tot!" Și s-a tărăgănat chestia asta... La un moment dat s-au săturat și ei, m-am săturat și eu. "Gata, Covaci, ai schimbat 1.000 de dolari!" M-a trecut așa, un duș, eu am schimbat zeci de mii de dolari... Ăștia nu știu nimic! Ăștia chiar nu știu nimic!

Întâlnirea "de taină" cu milițienii a avut un final cu totul neașteptat.

NICU COVACI, muzician: "În clipa asta, nu mai vreau să fiu român! Dacă așa vă purtați cu mine, nu mai vreau să fiu român!" "A, că te batem..." Mă omorau ăia, poate omoram și eu câțiva... Au sărit călare unii peste alții, șopteau, șușoteau ceva pe-acolo... La un moment dat, a venit unul, mi-a pus o hârtie sub nas, "Te costă 1.000 de lei!". "Poftim 1.000 de lei!" La ora aia ne mergea foarte bine, aveau băieții bani de nu știau ce să facă cu ei, n-aveai ce să faci cu banii, la ora aia. Și am plecat de la Poliție fără cetățenie românească, în '76, în octombrie. Am dat un telefon la o olandeză, "Marion, hai încoace!". A venit, a doua zi ne-am căsătorit, am primit un pașaport mic, roz, scria "valabil 30 de zile, Amsterdam".

Pentru unii, a fugi din România comunistă era un vis. Pentru Nicu Covaci ajunsese o necesitate.

NICU COVACI, muzician: Eu trebuia s-o-ntind pentru că făceam pușcărie! Dar, când am ajuns dincolo, și-am mers cu discurile Phoenix pe la diferite case de discuri, erau extaziați: "Vai, ce trupă bună! Vai, ce muzică bună! Hai să facem treabă!". Și eu nu puteam să scot băieții afară din țară! Turbam! Și nu vine cutremurul în România? //...// Am cumpărat un camion, l-am încărcat cu ajutoare pentru sinistrați și-am venit înapoi în țară. "Covaci, ce cauți aici?" "Am venit să v-ajut!" Am luat băieții, am făcut 6-7 concerte prin țară și-n ultima zi le-am spus "Veniți să vă dau banii pe turneu, că, de data asta, îmi iau și instalația și plec cu instalația". N-a știut nimeni ce-am de gând! În boxele de Marshall există o poziție de yoga, în care încapi. Și am scos difuzoarele... Doar maică-mea a știut! Maică-mea, fiind croitoreasă, avea pânză, a pus pânză neagră, unde s-au scos difuzoarele am pus pânză neagră, că dacă bagi lanterna, să nu vezi că lipsește difuzorul! Și, în ultima clipă, băieții au venit să-și ia banii pe turneu, să ne despărțim... "Hai să ieșim, a zis Țăndărică, să ieșim la Continental, să mai bem una!" Zic "Ieșim acum, definitiv". Peste cel mai bine păzit punct de graniță românesc, barajul de la Turnu Severin. //...// "Așa cum sunteți!".

Planul extrem de riscant s-a dovedit unul eficient.

NICU COVACI, muzician: Și i-am scos! I-am scos peste cinci granițe, "înșurubați" în boxe, mi-am riscat viața, am riscat-o și pe a lor, dar îți dai seama câtă încredere reciprocă exista la vremea aceea! Să-și încredințeze viețile în mâinile mele! Ajunși dincolo, după jumătate de an, mi-au arătat asta, au făcut ei formație, fără mine.

Îndrăzneala de a sfida sistemul a venit cu un preț.

NICU COVACI, muzician: La întoarcere, am fost pedepsit, am fost pedepsit pentru această aventură: maică-mea a fost tăiată în bucăți și i s-a dat foc. Mi-a spus căpitanul de Poliție din Timișoara: "Covaci, vezi că ai dușmani mari, pe tine te vizează, tu ești Phoenix". N-au furat nimic din casă, în sertare am mai găsit mărci, ce-i trimiteam eu bani lu' maică-mea. N-au furat nimic. Au dat foc. Totul are un preț.

Un preț dureros, plătit pentru a face ce-ți place, te-ar putea determina să renunți. Însă pentru Nicu Covaci n-a existat niciodată tentația de a se despărți de muzică.

NICU COVACI, muzician: Pe măsură ce sunt provocat, mă ambiționez mai rău! Nu mă poate sili nimeni să mă opresc, deși văd că tineretul crește cu altă muzică, manele și alte porcărele, tot felul de lucruri ieftine, pentru că astăzi banul contează. Numai banul! Nu cinstea, nu spiritul, nimic! Numai banul. ce-nseamnă banul? Investiții mici, câștiguri mari! Și-atunci, cine investește în Phoenix? Că noi suntem costisitori, ăsta-i adevărul.

Căderea comunismului a însemnat și reîntoarcerea la normalitatea artistică. Membrii trupei PHOENIX au revenit acasă și au avut parte de o primire peste așteptări.

NICU COVACI, muzician: Am avut o surpriză formidabilă, care m-a impresionat: //...// la Palatul Copiilor, prima apariție de după Revoluție, erau vreo 15.000 de oameni acolo. De la 7 la 70 de ani cântau, silabă cu silabă, toate piesele mele. La asta nu m-am așteptat, după ce-am lipsit atâția ani din țară!

Au lipsit din țară două decenii, dar n-au lipsit nicio clipă din inimile fanilor. Pentru că muzica Phoenix și artiștii care au definit această trupă au însemnat, pentru români, spiritul acestor locuri.

NICU COVACI, muzician: Până astăzi, s-au schimbat vreo 40 de oameni în Phoenix. Pentru că vreau ca și publicul să înțeleagă: Phoenix nu este ăla sau ăla sau eu. Chiar și eu spun: "Vreau să aplaud o tânără formație Phoenix, să stau în sală!". //...// Phoenix este un produs spiritual. Mesajul nostru, drumul pe care am pornit, mijloacele de expresie, tipice pentru Phoenix, alea sunt importante. Muzica se-ascultă și cu ochii închiși. Nu fițe și lumini și... Nu aia e important.

Important este și "schimbul" pe care artiștii îl fac cu cei care umplu sălile de concert.

NICU COVACI, muzician: Tu dai ceva și vine de la 10.000 de oameni înapoi! Tu pleci mai încărcat de la concert decât te-ai dus! Este o stare și, la un moment dat, devine un fel de foame, ai nevoie de treaba asta! Vrei să dai și, în momentul în care publicul înțelege starea ta și-o preia, și-i faci să plângă, să danseze, să țipe, pentru că e starea ta, atunci apare și o anumită responsabilitate: ce le spui, ce le dai? Și, în momentul în care am început să înțelegem niște sisteme politice, niște adevăruri, ne-am angajat. Și asta este datoria mea, socot eu, pentru țara mea, pentru poporul meu, să-ncerc să-i țin șira spinării. Și chiar și pe T-shirt-urile noastre scrie "Găsește-ți șira spinării și-nvață să spui NU". Pentru că spunem da la orice.

Rep: După 55 de ani de scenă, cu câți prieteni ați mai rămas din muzică?
NICU COVACI: Vrei un prieten? Ia-ți un câine!

Rep: Ce-a fost cel mai greu, în toți anii ăștia?
NICU COVACI.: Trădările! Pentru că a trebuit s-o iau de la zero! Imaginează-ți că, după 50 de ani de muncă - am făcut o piramidă și i-am ridicat pe toți - mă trezesc c-o iau de la zero. Lucru care, totuși, m-a favorizat, deschizându-mi ochii: la ora asta, mă ocup de viitor, de tinerele talente. //...// Am un chitarist, l-am luat la 12 ani, acum are 14, cântă ca un Dumnezeu! //...// Toboșarul formației Phoenix are 16 ani! Phoenix e "blestemat! să renască.