Când se deschide gondola din Sinaia și care sunt regulile utilizare

Data actualizării: Data publicării:
gondola-sinaia
Foto: Facebook/Gondola Sinaia

La munte încep să se deschidă serviciile turistice, odată cu relaxarea restricțiilor din acest weekend. Gondola Sinaia a anunțat marți că își va relua programul din data de 16 mai și a precizat care va fi programul, dar și condițiile de utilizare.

„Avem emoții legate de prevenție, răspândire și multiplicare, dar credem că paza bună trece primejdia rea, iar muntele în vastitatea lui are câte un locșor frumos pentru fiecare. Prin urmare: începem programul cu public sâmbătă 16 mai și vom funcționa doar în zilele de sâmbătă, duminică și luni, pe toată durata lunii mai”, a anunțat Gondola Sinaia.

Programul va începe la ora 09.00 - Gondola Sinaia (Cota 1000-1400) respectiv 09.30 Gondola Carp (1400-2000) iar instalațiile se vor închide la ora 17.00, respectiv 16.30.

Însă, cei care ajung în Sinaia trebuie să respecte câteva măsuri de siguranță, potrivit anunțului:

  • Purtarea măștii este OBLIGATORIE în orașul Sinaia, atât în spațiile închise cât și în cele deschise. Prin urmare vă rugăm să o folosiți pe toată durata deplasării în gondole sau în spațiile adiacente (peron, spații de îmbarcare, parcare samd);
  • În zona de îmbarcare se vor crea culoare de urcare/coborâre pentru separararea traficului. La casierii s-au realizat marcaje la 2 metri pentru distanțare. Vă rugăm să le respectați;
  • În zona casieriilor au fost instalate dispozitive cu geluri dezinfectante, vă rugăm să le folosiți;
  • De asemenea, în această perioadă insistăm pentru plata cu cardul sau folosirea tichetului electronic, un QR Code cu care puteți merge direct în porți. Poate fi achiziționat online;
  • Îmbarcarea în gondole se va face câte doi (banchete opuse, în diagonală) sau în grupurile în care au sosit: de exemplu familiile sau grupurile de persoane care au venit cu același autoturism;
  • Vom măsura temperatura cu termometre non-contact și ne vom rezerva dreptul de a refuza îmbarcarea în cazul unor valori peste cele normale.

De asemenea, turiștii sunt rugați să păstreze distanța de cel puțin 2 metri față de celelalte persoane aflate în proximitate.

Totodată, ei sunt sfătuiți să să echipeze corespunzător, prognozele pentru weekend fiind în general bune, dar vremea la munte este schimbătoare și pot apărea averse, chiar și neanunțate de aplicațiile meteo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...