Sari la conținut

Devalorizarea UE

Rezultatele finale vor confirma faptul că britanicii au ales să părăsească spațiul comunitar european. Dincolo de orice alte nuanțe, decizia cetățenilor Marii Britanii este în primul rând şocantă şi deschide larg uşa spre necunoscut; inclusiv spre întrebarea: în ce măsură UE se va mai putea numi "uniune"?

Evitarea chiar şi la limită a Brexitului ar fi oferit măcar premise mai bune în abordarea principalelor probleme ale Uniunii, ar fi pus la dispoziție un cadru ceva, ceva mai degajat tentativelor de cauterizare a marilor linii de falie (acum, însă, chiar şi aceste linii vor glisa, se vor multiplica, totul se schimbă).

În fine, rămânerea Londrei ar mai fi contrabalansat tendința Berlinului şi a Parisului de a reintroduce Moscova în clubul capitalelor frecventabile.
E drept, evitarea ieșirii nu ar fi putut face minuni, deşi în unele chestiuni pare că doar astfel s-ar mai putea îndrepta ceva.
În schimb ieșirea Marii Britanii din UE tocmai a generat pentru spaţiul european şi euro-atlantic o nouă şi uriasă problemă, care de azi înainte se va adăuga unui set deja bogat de fisuri.

Pe fond, o mare problemă pusă de realitatea intitulată Brexit este că va amplifica tarele care deja grevau nucleul relațiilor europene, iar ce ar putea însemna asta nu e neapărat dificil de prezis, cât foarte greu de acceptat.
Iată, mai jos, un inventar rapid al dificultăţilor deja existente, la care Brexitul se adaugă şi cărora le va da, de aici înainte, un nou profil, o nouă greutate:
- motorul franco-german este nu doar tot mai eurosceptic, ci şi din ce în ce mai neîncrezător în motorul anglo-american, iar asta reprezintă o veste proastă din perspectiva ideii de stabilitate şi pace pe continent.
- problema "euro-exitului" nu a dispărut odată cu consumarea Brexitului; în 2017, de exemplu, Franța va trece prin alegeri prezidențiale, iar unul dintre jucătorii cu şanse mari în respectiva competiție, Marine Le Pen, a promis deja că, în caz de victorie, îi va întreba pe francezi dacă mai vor să rămână în UE; în plus, votul britanicilor are darul de a cataliza şi alte mişcări în acest sens;
- relația UE cu Rusia e relativ schizoidă; pe de o parte, Uniunea a impus Moscovei sancțiuni, pe de alta capitale precum Berlinul sau oficiali ai Bruxelles-ului precum Juncker insistă din ce în ce mai vocal să li se pună odată punct; în acelasi timp, relația unor țări vest-europene cu SUA nu trece prin cea mai bună perioadă, iar perspectiva electorala de la Washington nu are nici ea darul de a simplifica lucrurile.
- relațiile dintre Est si Vest, în sânul Uniunii Europene, dar şi în interiorul NATO, stau şi ele sub zodia fragilităţii, a unei doze de neîncredere dificil de depășit în contextul actual; această situație de fapt e cel mai bine ilustrată de raportarea respectivelor state la Rusia; de agendele fiecărui grup pentru apropiatul Summit NATO de la Varsovia, de exemplu.
- rămâne de actualitate şi greu de rezolvat pe termen scurt iritarea multor cetățeni europeni față de birocrația de la Bruxelles, față de osificarea infrastructurii instituționale a Uniunii; o chestiune care necesită reforme profunde, dar până la startul unor reforme sunt totuși necesare o voință politică autentică si un punct de vedere comun în acest sens; or, atingerea unor puncte de vedere comune pe chestiuni atât de sensibile reprezintă, în sine, o sarcină dificilă;
- imigrația, iată alt dosar care-şi așteaptă rezolvarea, în primul rând pe fond;
- terorismul, un subiect care nu mai necesită comentarii;
- complicata relație cu Turcia, din nou o temă extrem de delicată si presărată cu capcane;
- ascendentul lui Putin în relația cu unii politicieni si lideri europeni primește o gura de oxigen, pe fondul votului din Marea Britanie;

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook