Potrivit reprezentanților industriei lemnului, proprietarilor și administratorilor de păduri, volumul valorificat în acest an ar fi cu 70-80% mai mic decât în anii precedenți. Informația, transmisă presei, printr-un comunicat, de Consiliul Pădurilor, ar fi trebuit să fie ”știrea săptămânii”. Estimarea menționată trebuie privită, însă, cu circumspecție, pentru că a fost avansată și e folosită ca argument de către cei interesați pentru a elimina dintre prevederile anti-hoție și pentru protecția mediului, pentru care am luptat și au fost adoptate, parțial, anul trecut și la începutul acestui an. Mai exact pentru că intenția celor care au lansat cifra în spațiul public e de a reveni la tăieri masive, sub pretextul afectării industriei lemnului.
Astfel, Consiliul Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi (o titulatură ad-hoc, sub umbrela căreia regăsim asociații și organisme din industrie, proprietari și gestionari de păduri, care anul trecut și la începutul acestui an au încercat să blocheze modificările anti-hoție la Codul Silvic și SUMAL) a organizat o întâlnire cu Ministrul Mediului, Tanczos Barna, și a transmis un comunicat de presă, potrivit căruia, citez: ”ajungem la momentul actual să nu punem în valoare decât 20-30% din volumul pus în valoare anii trecuţi” (pentru cei mai puțin familiarizați cu termenii: ”punere în valoare” înseamnă, mai direct spus, tăierea copacilor și procesarea lor economică).
Numitul Consiliu al Pădurilor acuză că ”de vină” pentru diminuarea tăierilor ar fi obligația de a realiza studii de mediu pentru noile amenajamente silvice (care ar dura aproximativ un an și jumătate) și SUMAL 2.0, care, potrivit semnatarilor, ar fi ”benefic, conduce la reducerea tăierilor ilegale, dar conduce şi la scăderea tăierilor legale”. În fine numitul Consiliu al Pădurilor se plânge că din acest motiv ar fi ”explodat” prețul lemnului (s-ar fi dublat față de anul trecut), fapt care ar afecta industria prelucrării și ar duce la creșterea prețului lemnului de foc.
Cât de corecte sunt ”argumentele”
Anul trecut, am solicitat suspendarea tăierilor principale (a copacilor sănătoși și maturi) pe perioada pandemiei și am susținut inițiative legislative și luarea unor măsuri executive care să sprijine extragerea produselor accidentale (doborâturi de vânt și copaci afectați de boli). O parte dintre asociațiile și organismele pe care le regăsim acum sub umbrela numită ”Consiliului Pădurilor” au acționat în sens contrar, solicitând posibilitatea de a tăia mai mult pentru că... prețul era foarte mic!
Le-am atras și atunci atenția că e un demers total perdant, și din punct de vedere al mediului, și economic. Că vor vinde multă pădure la un preț foarte mic, că marii procesatori (în special producători de cherestea și prefabricate cu valoare adăugată mică), care își permit să-și facă stocuri, vor achiziționa cantități importante de lemn și vor controla apoi piața, în momentul în care prețul își va reveni. Ceea ce, din păcate, iată, se întâmplă. Le-am transmis că varianta câștigătoare ar fi fost ”stocarea” lemnului, pe picior, în pădure, până la revenirea cererii, și solicitarea de sprijin guvernamental, cum au făcut (și au primit) alte industrii afectate de pandemie.
Aceleași asociații și organizații au ignorat, însă, avertismentul și s-au mobilizat pe blocarea măsurilor anti-hoție în Noul Cod Silvic, au făcut lobby împotriva noului SUMAL, ba, mai mult, au susținut celebrul ”amendament Schweighofer”, de eliminare a articolului anti-monopol din Codul Silvic. A fost nevoie de o luptă dură în Parlament și de mobilizare civică susținută pentru ca toxicul amendament să nu fie adoptat și măcar o parte a modificărilor anti-hoție să treacă.
Legat de realizarea studiilor de mediu pentru noile amenajamente. Obligația nu e nouă, nu a fost introdusă anul trecut. Ce au adus nou modificările din Codul Silvic sunt măsuri prin care această obligație să nu mai poată fi eludată așa ușor ca până acum. Dacă anul trecut, asociațiile care se plâng acum începeau realizarea studiilor de mediu, în loc să-și consume energia pentru blocarea modificărilor, în acest an le puteau avea. În drept, încă de pe vremea romanilor antici, există un principiu: nemo auditur propriam turpitudinem allegans, adică nimeni nu poate invoca în folosul său propria vină.
Despre noul SUMAL am tot scris. Chiar dacă necesită ajustări și perfecționări, e un instrument prin care activitatea infracțională din domeniul tăierilor de păduri poate fi mai ușor depistată. Și, din nou, e responsabilitatea unora dintre asociațiile din numita Coaliție că s-a ajuns aici, atâta timp cât au membri pe care îi regăsim pe listele negre ale distrugerii pădurilor din România.
Administrarea pădurii nu echivalează cu tăierea ei
Singurul lucru cu care sunt de acord în poziția numitului Consiliu al Pădurilor e cel privitor la necesitatea susținerii publice a activității silvice. Dar pentru asta, trebuie schimbată radical paradigma de gestionare a pădurilor, delimitând clar exploatarea și valorificarea lemnului de restul activităților de administrare. Mai exact eliminarea condiționalității ca administrarea pădurilor să depindă exclusiv de sumele încasate din tăierea și vânzarea lemnului. Evident însă, obținerea unor finanțări publice pentru administrarea pădurilor vine la pachet cu obligații de sustenabilitate, protecție a biodiversității, transparență și control a activității.
În fine, pentru o schimbare majoră în politicile legate de administrarea pădurilor e nevoie de coerență și consecvență. Nu poți susține (precum Nostra Silva), în 2015, prevederile anti-monopol din Codul Silvic, iar în 2020 să soliciți eliminarea lor. E greu să ai credibilitate dacă în 2020 susții necesitatea de a se tăia mai multă pădure pentru că prețul pe piață e foarte mic și, anul următor, să ceri să se taie mai multă pădure pentru că prețul e foarte mare! E ipocrit să deplângi soarta procesatorilor autohtoni de lemn (și mă refer la cei care valorifică superior lemnul – mobilă și construcții, unde sunt cele mai multe locuri de muncă și beneficiile cele mai mari pentru România) la doar un an după ce luptai ca Schweighofer și ceilalți mari procesatori superficiali (cu cele mai mari cantități de lemn prelucrate, dar cu cel mai mic adaos valoric) să poată achiziționa ieftin mai multă pădure!
Și nu, nu se poate ajunge la un parteneriat bazat pe încredere între proprietarii și administratorii de păduri, respectiv societate, atâta timp cât continuă negarea amplorii tăierilor ilegale de păduri din România, în ultimele decenii. Dincolo de studiile IFN și de distrugerile vizibile cu ochiul liber pentru oricine călătorește prin țară, sunt studii care arată că ardem, anual, mai mult lemn decât se taie cu acte, asta fără a pune la socoteală lemnul destinat industriei! La fel cum alte studii recente ne arată că creșterile de volum sunt datorate, într-o mare măsură, schimbărilor climatice recente (foarte vulgar și simplificat spus: creșterea emisiilor de carbon în atmosferă au oferit mai multă ”hrană” pădurilor; din păcate însă, pădurile actuale, cu toată ”supra-îndestularea”, nu au capacitatea de a absorbi și depozita carbon în ritmul în care emisiile cresc).
Nu putem cădea nici în capcana cu ”creșterea suprafețelor împădurite”, pentru că nu suntem naivi să nu înțelegem că ceea ce, tehnic și legal, denumim ”suprafața împădurită” nu înseamnă ”pădure” în adevăratul sens al cuvântului (e o diferență majoră între pajiști recent împădurite sau păduri rase, fără regenerare sau cu regenerare de câțiva ani, dar care figurează în acte ca ”suprafețe împădurite”, respectiv păduri mature, de peste o sută de ani și chiar mult mai mult, capabile să susțină ecosistemele complexe, cu randament superior în absorbția și stocarea carbonului, esențiale pentru echilibrul hidrografic, prevenirea inundațiilor, a alunecărilor de teren, deșertificării etc.).
Concluzii
Mi-e greu să cred că tăierile de păduri au scăzut, în România, cu 70-80% față de anul trecut. Confirm însă, că în ieșirile pe teren din ultimele luni, am constatat o reducere substanțială a exploatărilor (legale ori mai puțin legale). Dar dincolo de experiența personală din câteva păduri afectate grav, până mai ieri, de tăieri ilegale, și dincolo de afirmațiile unor asociații interesate să taie mai mult, sunt necesare statistici și studii suplimentare că, într-adevăr, a scăzut volumul de lemn tăiat și în ce măsură.
Controalele realizate în baza noului SUMAL 2.0 scot în evidență că activitatea infracțională nu a încetat. O să cer și aștept analize oficiale comparative cu anii precedenți. Aproape săptămânal, sunt confiscate TIR-uri încărcate cu zeci de metri cubi de cherestea, transportați fără acte. Ceea ce arată, pe de o parte, că modificările anti-hoție produc efecte, dar, pe de altă parte, că rețelele de tip mafiot nu au fost încă destructurate – că atunci când vorbim de cantități majore de cherestea transportată ilegal e destul de evident că ne aflăm în fața unor rețele de criminalitate organizată, care pornesc din pădure, gatere și unități de procesare și ajung la destinatarul final, cu toate complicitățile necesare din partea unor angajați din instituții cu rol de control.
Zeci de firme de exploatare, dar și ocoale silvice private și de stat, au rămas fără certificatele de atestare, în urma modificărilor normative de anul trecut. Dar am găsit deja situații în care se încearcă transferarea activității pe firme ale soților/soției/copiilor ori ale altor interpuși.
Așadar, sunt semne că tăierile (și, implicit, activitatea infracțională) s-au redus (inclusiv ”plângerea” proprietarilor și administratorilor de păduri că nu mai pot tăia la fel ca în anii trecuți e un astfel de semn). În același timp, însă, sunt semne că lupta e departe de a fi încheiată. Nu putem lăsa garda jos și să ne relaxăm. E clar că avem nevoie de o restructurare din temelii a modului de administrare a pădurilor din România și de susținere a procesatorilor autohtoni (cei care, în fapt, utilizează mai puțin lemn, dar cu valoare adăugată mult mai mare – de la locuri de muncă la beneficii economice). Dar asta nu înseamnă să ne întoarcem la starea de lucruri care a revoltat opinia publică (pe bună dreptate) și a ajuns să-i scoată pe cetățenii români în stradă.
”Argumentele” căderii industriei prelucrătoare a lemnului și a creșterii prețului lemnului de foc din cauza măsurilor anti-hoție reprezintă, pur și simplu, o presiune – un șantaj politic, mai direct spus – care nu (mai) poate fi acceptată. Scăderea prețului lemnului, în contextul restricțiilor cauzate de pandemie, și revenirea/creșterea lui ulterior relaxării au fost lucruri ușor de anticipat. E frustrant și revoltător ca, în ambele situații (aflate la extreme, una față de alta), singura ”soluție” avansată de lobby-știi drujbelor să fie aceeași: posibilitatea de a tăia mai mult lemn, cu mai puțină transparență, cu mai puțin control instituțional și cu fușărirea/ignorarea studiilor de impact asupra mediului!
Soluțiile reale există și fără hoție: eficientizarea energetică a gospodăriilor care utilizează lemnul de foc și surse de energie alternativă; susținerea prelucrării finite a lemnului în România (mobilă, construcții), cu mai puțin consum de lemn, dar cu mai multe locuri de muncă și beneficii economice mai mari; combaterea cartelurilor și monopolurilor de pe piața lemnului (care favorizează procesatorii mari, cu cantități mari de lemn consumate, cu locuri de muncă puține și valoare adăugată mică).
Nota bene: E posibil ca informația potrivit căreia tăierile de păduri s-au redus cu 70-80% față de anii precedenți să vizeze doar pe unii proprietari și administratori de păduri (în numele cărora s-a exprimat numitul Consiliu al Pădurilor). Dacă ar fi așa – doar o parte dintre proprietari și administratori de păduri să fie în situația asta – se naște o altă întrebare legitimă: de ce doar unii au fost afectați după modificările anti-hoție la Codul Silvic și operaționalizarea SUMAL 2.0?
PS: Cinste silvicilor care au făcut ca în România să avem păduri cu o biodiversitate model, cu care ne mândrim în Europa, menționați în comunicatul de presă amintit. Atenție, însă, cele mai valoroase păduri din punct de vedere al biodiversității (dar și de absorbție și stocare a carbonului) sunt cele virgine și cvasi-virgine. Adică cele în care administrarea NU a însemnat tăierea lor. Nu, nu dispar pădurile (nici biodiversitatea pe care o găzduiesc) dacă nu le tăiem! Hai să nu mai folosim munca silvicilor dedicați și de bună-credință pentru a justifica hoția!
