Sari la conținut
News Alert

Infecțiile urinare și rezistența la antibiotice

Rezistența germenilor la antibiotic este un subiect vast, abordat generos în literatura ultimei decade. În contextul folosirii exagerate a antibioticelor, apar din ce în ce mai multe cazuri de infecții cu germeni multirezistenți.

Miami Beach Offers Free Zika Testing

Foto: Joe Raedle/Getty Images

Una din trei femei s-a confruntat cu un tip de infecție urinară până la vârsta de 24 de ani. Infecțiile apar preponderent la populația feminină fiind influențate de anatomia uro-genitală specifică (uretra mai scurtă) și de factori comportamentali.

Escherichia coli este responsabilă pentru 80% din cazurile de cistită și de peste 20 de ani se vorbește despre faptul că 30% dintre toate tulpinile de E. coli sunt rezistente la clasica Ampicilină. Între timp, procentul a crescut și au apărut tulpini cu rezistență și la antibiotice mai noi, iar cursa între bacterii și antibiotice continuă.

Când există simptome, dar testele ies negative

Există situații în care pacientele prezintă simptome de infecție urinară, iar testele efectuate cu ajutorul benzilor U-stick și chiar urocultura dau rezultate negative. Cauzele pentru această situație sunt multiple.

Există posibilitatea ca infecția să fie cu germeni pe care în mod particular urocultura nu îi poate depista - Mycoplasma, Ureaplasma, Chlamydia. Pentru a pune în evidență existența lor este nevoie de teste speciale, de exemplu cele genetice, de tip PCR, care identifică prezența ADN-ului bacteriilor care cauzează infecția.  

Alte cauze sunt date de infecțiile cu un număr mic de germeni, care nu ies în evidență la prima urocultură.

Un alt motiv poate fi prezența patologiei vezicii care poate să mimeze o infecție urinară - putem defini vezica iritabilă prin incapacitatea vezicii de a funcționa ca un rezervor între micțiuni. În aceste cazuri, vezica transmite creierului semnalul de necesitate de evacuare, indiferent de cantitatea de urină (micțiuni frecvente).

Infecția urinară în sarcină

Infecția urinară în sarcină este o situație periculoasă pentru evoluția sarcinii: risc de naștere prematură, risc de afectare fetală (infecție).

Recomandările sunt ca infecțiile urinare din sarcină să fie tratate energic și agresiv, inclusiv bacteriuria asimptomatică (fără să existe simptome, infecția iese la testările obișnuite n.r). Pe de altă parte, tratamentul intempestiv și incomplet cu antibiotic reprezintă baza dezvoltării rezistenței germenilor. Nevoia de a trata agresiv orice suspiciune de infecție urinară în sarcină și recunoașterea pericolului de dezvoltare a rezistenței la antibiotic creează un cerc vicios. La acest moment nu există o soluție coerentă.

Tratament

Creșterea diurezei prin consum de multă apă, precum și consumul de extract de merișor, care schimbă PH-ul și are un ușor efect antibacterian pot ajuta și se pot dovedi suficiente în cazurile ușoare de cistită și congestie pelvină, însă nu pot substitui tratamentul cu antibiotic în cazurile de infecție reală (cu urocultură pozitivă).

Vaccinuri precum Strovac sau auto-vaccinul pot reduce frecvența infecțiilor urinare, dar nu pot rezolva în întregime problema.

Multe dintre cercetările din ultimii ani ce caută o soluție pentru multirezistența germenilor la tratament se bazează pe abordări alternative metodei tradiționale de a găsi derivați din ce în ce mai puternici ai antibioticelor clasice. Însă cea mai mare parte dintre aceste studii nu au fost încă introduse în practica medicală.

Un exemplu este folosirea polimerilor în formă de stea pentru a distruge peretele celular al bacteriilor, folosirea unor enzime provenite de la bacteriofagi — mici viruși care infectează bacteriile (care la rândul lor se auto-replică transmițând propria infecție virală). O altă abordare este dezvoltarea de antibiotice derivate din flora bacteriană umană (abordarea clasică fiind aceea de a deriva antibiotice din sol sau anumite tipuri de mucegai).

Despre autor: Dr. Iosif Niculescu este absolvent al facultății de medicină Carol Davila, are specialitatea în obstetrică-ginecologie. A lucrat în Africa de Sud și a avut activitate științifică în cadrul Facultății de Medicină din Durban. În 1999 a revenit în Europa și a practicat în clinici și spitale din Germania, atât în sistemul public cât și în cel privat, până la poziția de șef de secție. Între 2009 – 2010 a fost director al spitalului de obstetrică și ginecologie Regina Maria din București. În 2011 a deschis propriul cabinet în sudul Germaniei. În 2014 a revenit în România (colaborări cu Intermedicas, Medicover, Medsana și Sanador).

Editor: Laura Ștefănuț

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook