Sari la conținut
News Alert

Matthew Filner, profesor de ştiinţe politice: D. Trump este imprevizibil

"În multe aspecte, campania a fost una tradiţională: Hillary Clinton a depus eforturi să-i convingă pe democraţi să iasă la vot, iar Donald Trump să-i convingă pe republicani să voteze", explică Matthew Filner.

"Statele indecise, cele care vor determina rezultatul, sunt cam aceleaşi din cel puţin ultimele şase sesiuni electorale. Astfel, am văzut o desfăşurare de evenimente destul de tipică, cele trei dezbateri au fost ceea ce ne aşteptam să fie. Pe de altă parte, în mod cert, Donald Trump nu este candidatul tipic, iar unele din declaraţiile sale şi din dezvăluirile privind trecutul său au fost atipice şi unice.

Hillary Clinton este o democrată tradiţională: îl susţine pe preşedintele Obama, mai mult ca sigur va continua unele dintre demersurile politice pe care Obama le-a avansat. Este implicată în treburile Partidului Democrat de câteva decenii, atât ca Primă Doamnă, cât şi ca fost Secretar de Stat şi senator de New York. Donald Trump este foarte diferit de un republican tipic. El nu a deţinut niciodată funcţie publică, nu a mai candidat vreodată până acum şi a fost nominalizat doar pentru că au fost 19 candidaţi republicani în alegerile primare şi a deţinut cea mai mare susţinere a unui grup foarte mic. Deci, Partidul Republican are de înfruntat o schimbare de direcţie, însă cel Democrat rămâne tradiţional pe aceeaşi cale.

Putem spune că, dacă Hillary va fi aleasă săptămâna viitoare, ea va continua politicile publice ale preşedintelui Obama, va susţine menţinerea NATO, a activismului american de sprijin pentru Tratatul NATO, care asigură ca fiecare ţară membră să fie protejată, va continua politica SUA faţă de China.

O administraţie Clinton va semăna foarte mult cu administraţia Obama. Există întrebarea dacă ea va fi mai activă în a susţine intervenţiile militare americane. Totodată, discuţia relaţiei SUA cu Rusia este mai prezentă acum decât în urmă cu patru ani, iar ruşii par a avea o poziţie mult mai agresivă în chestiuni precum Siria sau chiar faţă de campania electorală americană, pe subiecte precum cel al emailurilor şi al altor dezvăluiri. Dar, cred că preşedintele Obama se îndreaptă către o atitudine mai directă faţă de Rusia şi cred că H. Clinton ar susţine asta şi ar continua. Iar dacă acesta va fi cazul, atunci viitorul preşedinte H. Clinton va fi într-o poziţie similară preşedintelui Obama.

Dacă Donald Trump va fi ales, trebuie să ghicim mult cu privire la ce ar face el. Poziţiile sale publice au fost contradictorii, uneori a fost mai agresiv în ceea ce priveşte intervenţia militară americană, cu alte ocazii a adoptat o poziţie izolaţionistă.

O parte din retorica sa pare să sugereze că şi-ar dori ca armata americană să fie mai activă, în locuri ca Siria, alteori pare să fie mai pasiv şi dornic ca SUA să-şi menţină independenţa. Pare destul de clar să nu fie un susţinător al Tratatului NATO, aşa cum este Clinton, aşa că m-aş aştepta ca, dacă vom avea un preşedinte Trump, el va încerca să aducă schimbări sprijinului american pentru Tratatul Nord Atlantic.", potrivit lui Matthew Filner.