Sari la conținut

Polonia şi România în Vişegrad 2.0? Ce ştim până acum

Vrem să le propunem partenerilor noștri cehi și ungari să înființăm o Adunare interparlamentară nu doar în formatul celor patru țări (din Grupul de la Vișegrad), ci care să includă și Ucraina și România”, a declarat zilele trecute președintele Seimului de la Varșovia, Marek Kuchcinski.

Mai departe, potrivit aceluiaşi oficial polonez: „Chiar și în condițiile războiului din Ucraina, vrem să întărim această cooperare. Dorim ca această cooperare a noastră dintre parlamente să fie unul dintre cele mai puternice instrumente care să impulsioneze NATO și alte țări să contracareze influența Rusiei și să o facă să-și înceteze acțiunile agresive”.
Alte informații privind această inițiativă poloneză lipesc la momentul actual.

Se ştie, în schimb, că un concept de adunare interparlamentară va fi discutat cu ocazia Forumului Economic din Krynica-Zdroj, în Polonia (Detalii AICI).

Cum evenimentul este, totuși, la două luni distanță - va avea loc între 8 și 10 septembrie - cel puţin două întrebari îşi caută încă de pe acum răspuns:
- Cât de sus, la vârful puterii de la Varșovia, a penetrat această idee? Ne-am putea face astfel o minimă idee cu privire la perspectivele ei concrete, la şansele reale ale unui asemenea pas de a avea o dezvoltare în perioada care urmează.
- De ce ar putea fi interesată Polonia de cooptarea României în acest proiect?

Se pot observa, pornind de la prima întrebare, unele indicii potrivit cărora o asemenea inițiativă s-ar dezbate la cel mai înalt nivel de decizie pe palierul politicii externe poloneze.

La începutul lunii noiembrie 2015, proaspăt ales în funcția de şef al statului, Andrzej Duda vorbea deja despre un scenariu de lărgire a cadrului Vişegrad.
Într-un interviu acordat cu ocazia vizitei făcute la Bucureşti, l-am întrebat pe preşedintele Duda explicit:
"Vedeţi vreo necesitate în a pune pe picioare o coaliţie est-europeană, în interiorul UE bineînţeles, să zicem într-un format Vișegrad+?"

Răspunsul a fost următorul: "Absolut. Cu o menţiune: nu este nevoie să schimbăm formate sau nume. Sunt foarte bucuros că Grupul de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria – n.r.) trăieşte şi este activ, după o perioadă în care relaţiile au fost lipsite de entuziasm. Am început din nou să discutăm, foarte serios, despre cele mai importante probleme pentru Uniunea Europeană. Aş fi foarte fericit dacă am intensifica și contactele cu România şi alţi parteneri regionali".

Sigur, România şi Polonia au împreună un parteneriat strategic, iar cum ambele părţi şi-au declarat încă din 2015 dorinţa de a-l impulsiona, printre efecte dezideratului şi-ar putea găsi loc şi iniţiativa mai sus amintită.

În acelaşi timp, nu este exclus ca, de fapt, un cumul ceva mai larg de factori să fi catalizat punerea problemei în termenii unei cooperări tangente cu formatul Vişegrad.

Teoretic, o asemenea iniţiativă având ca sursă Polonia şi-ar putea găsi, azi mai mult ca oricând, justificări în actualul context regional. Unul inflamat de planurile expansioniste ale Rusiei şi, implicit, de modul în care mari cancelarii din cadrul UE, precum Parisul şi Berlinul, se raportează la acţiunile Moscovei.

Pentru a căuta ancore pornind de la întrebarea a doua - anume de ce ar fi interesată Polonia de aportul României la un asemenea proiect? - ar fi potrivit să încercăm un răspuns prin ricoşeu, cu o întrebare ajutătoare: Din ce țări este format Grupul de la Visegrad?
Grupul de la Visegrad este compus din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia.
Pe hartă, această aliniere de state sugerează un grup compact, practic un bloc. Un bloc mai mic în cadrul unui bloc mai mare, UE.

Dacă ar fi cuprins şi România, acest aliniament ar fi avut deschidere la două mări: Marea Baltică, în nord, şi Marea Neagră, spre sud-est.

Prima deschidere există, graţie învecinării Poloniei cu Baltica. Cealaltă, după cum ştim, nu.
Însă realitatea geografică nu se suprapune întotdeauna perfect celei politice, motiv pentru care mai ales despre asta ar putea fi vorba în cazul de faţă.

Dar înainte de a dezvolta, reiau următoarele: în prezent nu există suficiente detalii despre conturul care i-ar putea fi dat iniţiativei despre care vorbea săptămâna trecută preşedintele Seimului de la Varşovia.

Totodată, nici dinspre Bucureşti nu au apărut pe piaţă informaţii oficiale care să permită concluzii cu o anumită greutate.

Ştim, e drept, că în timpul vizitei pe care a întreprins-o în Polonia în primăvara anului trecut, preşedintele român a declarat că Varşovia şi Bucureştiul se vor „coordona” pe teme-cheie de politică externă.

Klaus Iohannis, Varşovia, martie 2015: „Am abordat subiecte care ne leagă indisolubil în această regiune. Am convenit că este necesară o reevaluare și o consolidare a parteneriatului nostru strategic. Am semnat o nouă declarație care arată că relația noastră se află într-un moment de vârf, dar și că trebuie întărită. În planul cooperării europene, am convenit să ne coordonăm la toate nivelurile, pe dosarele importante”.

Însă, după cum ziceam mai sus, geografia nu se mulează întotdeauna perfect pe geopolitică.

Din acest punct de vedere, trebuie semnalat faptul că între Polonia şi partenerii săi din Grupul de la Vişegrad există diferenţe. Şi este destul de probabil ca fondul şi natura lor să nu servească prea mult ideii poloneze despre potenţialul pe care îl are formatul clasic Vişegrad.

Relativ la contextul regional, indisolubil legat de poziţiile Rusiei, merită reţinut faptul că în timp ce la Varşovia se află un regim care se opune deschis, constant şi puternic Moscovei, dar şi ambiguităţilor din politica Berlinului faţă de Moscova, în celelalte trei capitale ale Grupului situaţia nu stă tocmai la fel.

La Budapesta, Praga şi Bratislava atmosfera are altă compoziţie.

Câteva exemple.

*În Ungaria, premierul Viktor Orban a avut în ultimii ani o poziţie pe care cel mai bine a definit-o Orban însuşi:Rusia nu este inamicul Ungariei. Este partenerul nostru”. Declaraţia datează de la jumătatea lui februarie anul acesta, deci la doi ani de la anexarea Crimeei de către Rusia şi pe fondul războiului deschis de Kremlin în Ucraina, zona de est.

Mai mult, când Viktor Orban a exprimat această poziţie, în stânga sa se afla Vladimir Putin, în calitate de gazdă a omologului ungar.

Cu aceeaşi ocazie, şeful Guvernului maghiar a pronosticat, menţionând că se bazează şi pe atmosfera din celalalte capitale UE, că este destul de improbabil ca sancţiunile impuse Rusiei să fie prelungite la mijlocul lui 2016. Între timp, ţările membre au decis, totuşi, contrariul.

De altfel, într-o perioadă în care mai mulţi lideri au manifestat reticenţe în a se întâlni cu preşedintele rus, premierul Ungariei nu a avut asemenea complexe.

Vizita lui Orban la Moscova din februarie 2016 a fost precedată de vizita lui Putin la Budapesta, cu exact un an mai devreme. Iar contactele între cele două capitale au curs şi la alt nivel.

*În Cehia, vulnerabilitatea majoră vine dinspre Preşedinţie. Şeful statului, Milos Zeman, s-a opus public şi în repetate rânduri sancţiunilor impuse de UE împotriva Rusiei, a etichetat războiul din Ucraina drept unul civil, minimalizând practic implicarea Kremlinului în acel conflict.

Alt episod, acelaşi Zeman: în 2015, preşedintele ceh a interzis accesul ambasadorului SUA în palatul prezidenţial din Praga, după ce diplomatul american a făcut câteva remarci, percepute drept critice la nivelul Preşedinţiei, legat de participarea la o ceremonie de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial, organizată la Moscova.

Milos Zeman este primul preşedinte al Cehiei ales prin vot direct şi, trebuie reţinut, poziţiile sale publice vizavi de sancţiunile impuse Rusiei au contrastat cu poziţiile Ministerului de Externe de la Praga pe acest subiect.

*Nici de la Bratislava nu au lipsit poziţionări critice la adresa sancţiunilor impuse Rusiei de blocul comunitar.

În august 2014, deci la câteva luni de la anexarea Crimeei, premierul Robert Fico, aflat acum la al treilea mandat, a denunţat măsura, considerând-o lipsită de sens şi un pericol pentru creşterea economică în interiorul UE.

Fico a reluat teza şi ulterior, dintr-un alt unghi.

În 2015, de exemplu, a fost de părere că sancţionarea Rusiei nu va ajuta la încetarea focului în Ucraina, precizând, totuşi, că nu se va opune consensului european pe această temă. Slovacia are o dublă dependenţă de gazul rusesc.

Pe de o parte, prin prisma importurilor pentru acoperirea nevoilor interne de consum; pe de alta, din punct de vedere al tranzitului, Bratislava gestionând o reţea importantă de conducte care transportă gazul natural spre restul Europei, serviciu din care obţine sume consistente la buget.

Din acest punct de vedere, intervenţia rusă în Ucraina a pus Slovacia într-o situaţie delicată.

Cum gazul din Rusia ajunge în Slovacia via Ucraina, după anexarea Crimeei şi izbucnirea războiului în estul Ucrainei Bratislava a cerut Uniunii Europene garanţii că nu va avea de suferit de pe urma conflictului dintre Moscova şi Kiev, Slovacia fiind tentată să adopte un ton mai mult decât precaut pe subiecte pe care Polonia sau România nu lăsau urme de echivoc.

Aceasta este doar o parte a unui puzzle geopolitic încă şi mai complicat în regiunea central şi est-europeană.

Prin urmare, revenind acum la punctul de plecare, ar rămâne de subliniat în principal următorul lucru: pentru Polonia, cooptarea României într-un format Vişegrad reactualizat ar fi un câştig din mai multe perspective.

Pe de o parte, pentru că i s-ar alătura o voce care, până una-alta, a cântat aceeaşi partitură: deschis pro-atlantistă, pro-americană, până acum fără accidente de parcurs în relaţia post-Crimeea cu Rusia.

Spre deosebire de Budapesta, Praga şi Bratislava, la Bucureşti canalele oficiale au menţinut o cadenţă neîntreruptă în direcţia NATO şi SUA, susţinând fără complexe întărirea prezenţei militare aliate pe flancul estic.

Pe de altă parte, privind şi harta geografică, şi cea politică, se poate observa că o eventuală intrare în ecuaţie a României (încă o dată, nu este clar încă sub ce formă s-ar putea şi concretiza) s-ar opera o închidere a acestei linii care, strategic, iese din Marea Baltică şi s-ar vărsa în Marea Neagră.

Din avion, aceasta ar fi fotografia la zi, acum, când se vorbeşte de un proiect de cooperare interparlamentară pe cadrul unui Vişegrad extins.

Iar liniile directoare ale acestei fotografii rămân valabile; nu doar până la apariţia detaliior privind iniţiativa respectivă (cel mai probabil pe măsură ce avansăm spre toamnă), ci şi după acel moment.


Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook