Sari la conținut

Tăriceanu a început desprinderea de Dragnea

Cu cât PSD îl critică mai tare pe ministrul Justiției, cu atât Călin Popescu Tăriceanu îi aduce mai multe elogii. Diferența de atitudine a celor doi parteneri de guvernare față de prestația lui Tudorel Toader a devenit atât de evidentă încât nu poate fi explicată decât printr-o schimbare majoră de agendă și tactică a liderului ALDE. Una care ar putea duce, dacă anumite evoluții se confirmă, la ruperea tandemului cu Liviu Dragnea.

PROTOCOL DE COLABORARE - PSD-ALDE-UDMR

Calin Popescu Tariceanu si Liviu Dragnea semneaza protocolul de colaborare intre PSD, ALDE si UDMR, miercuri, 21 decembrie 2016. Inquam Photos / George Calin

Reacțiile diferite ale liderilor ALDE și PSD la raportul ”de evaluare” a procurorilor-șefi, de săptămâna trecută, păreau motivate doar de așteptările diferite ale membrilor celor două partide. Adică, Tăriceanu și Dragnea și-au calibrat discursurile pentru a răspunde fie speranțelor, fie frustrărilor celor pe care îi conduc.

Între timp, miercuri, Toader i-a mai dezamăgit o dată pe cei ce așteaptă de la el să ducă mai departe misiunea abandonată, la presiunea străzii, de predecesorul său, Florin Iordache.

A definitivat proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, care nu prevede un prag valoric în cazul abuzului în serviciu, așa cum o făcea controversata OUG 13. De această dată, diferența dintre reacțiile PSD și ale lui Călin Popescu Tăriceanu a fost stridentă.

Pe de o parte, Iordache a criticat public faptul că proiectul de modificare a Codurilor penale nu a fost prezentat de Tudorel Toader coaliției PSD-ALDE și că ministrul nu a prevăzut un prag pentru abuzul în serviciu. „Altfel, ne trezim cu un proiect pe care noi să nu-l susținem. Ce facem, trântim proiectele Guvernului?”, a declarat Iordache.

Câteva ore mai târziu, Tăriceanu i-a luat, din nou, apărarea lui Toader, printr-o replică adresată direct lui Iordache ”Nu trebuie să judecăm noi ce trebuia să facă ministrul, dacă vrem să respectăm separația puterilor în stat, cred că acesta este un bun exemplu. Noi, Parlamentul, trebuie să respectăm rolul pe care îl are Executivul (…) (Ministrul Justiției – n.m.) are, așa cum a spus și prim-ministrul, toată libertatea de acțiune în domeniul pe care îl păstorește”

Interesant de observat este că declarația liderului ALDE a venit la scurt timp după ce unul dintre adjuncții săi făcuse o declarație chiar și mai dură decât Iordache. Steluța Cătăniciu, prim-vicepreședinte ALDE, declarase la un post de televiziune: „Chiar nu mai înțeleg ce se întâmplă. Nu înțeleg pe cine reprezintă dânsul în Guvernul Grindeanu. Se pare că nu ar mai fi ministru al Coaliției”.

Nici după ce Liviu Dragnea și-a exprimat, la rândul său, nemulțumirea, mai voalat, și a spus că ministrul ”trebuie să capete și experiență politică,” Tăriceanu nu a dat înapoi. Joi, l-a lăudat din nou: ”Este un ministru cum în puţine cazuri am avut până acum, care degajă autoritatea cunoaşterii domeniului într-o manieră categorică.”

O poziție în totală contradicție, pe esență, cu cea a lui Liviu Dragnea, care insistase, cu o zi în urmă, să-i dea lecții lui Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională, despre cum ar trebuie să fie armonizate Codurile cu deciziile Curții: ”Sunt importante două lucruri şi cred că sunt obligatorii - să fie respectată cu stricteţe decizia Curţii Constituţionale atât în considerente cât şi în dispozitiv.” De ce insistă Dragnea cu ”considerentele”? Pentru că doar acolo CCR a vorbit de pragul valoric, care îl doare pe șeful PSD.

Foarte surprinzătoare această îndârjire a lui Tăriceanu de a-l proteja pe Tudorel Toader de criticile nu doar ale pesediștilor ci și ale propriilor colegi! De ce o face?

Oricât de mult ar ține la orgoliu, având în vedere că el l-a propus pe Toader și nu ar vrea să accepte că a introdus un cal troian în guvern, chiar merită să riște nu doar relația cu Dragnea, nu doar relația cu colegii din ALDE, dar chiar și propriile obiective legate de justiție?

Sau nu mai este la fel de interesat precum majoritatea partenerilor săi de alianță să pună butuci DNA, Parchetul General, ”serviciile,” ”SISTEMUL” și toate instituțiile despre care crede că îl ajută pe Iohannis să controleze țara?

Sau și-a împărțit rolurile cu Dragnea, unul îl joacă pe ”polițistul bun”, celălalt pe ”polițistul rău”, pentru a adormi vigilența ”SISTEMULUI”? Sau este convins că Toader va da în curând, când nimeni nu se va mai aștepta, lovitura de grație luptei anticorupție? Sau că va lucra chirurgical, în pași mici, dar decisivi, pentru a mutila legislația și a lăsa fără instrumente legale instituțiile pe care le privește ca inamici?

La întrebările de mai sus am dat deja un răspuns, chiar săptămâna trecută, când confirmam temerile că asaltul asupra justiției va continua și că ”trebuie să ne așteptăm să încerce să umble, în continuare, la legislație.” Eram convins, atunci, că nimic nu se schimbase în agenda lui Tăriceanu și că, împreună cu Toader, nu va face altceva decât să găsească drumuri mai ocolite pentru a-și atinge obiectivele declarate.

Între timp, însă, Toader a trimis proiectul de modificare a Codurilor, fără un prag valoric în cazul abuzului în serviciu. Un detaliu care schimbă totul. Obligă la reevaluarea misiunii ministrului Justiției în guvern și implicit la reanalizarea motivelor susținerii totale pe care i-o acordă Tăriceanu. Iată de ce.

Aparent, ”scăparea” lui Toader, care nu a vrut să introducă un prag valoric al prejudiciului sub care un abuz în serviciu să nu poată fi anchetat penal, va fi remediată ușor, în Parlament. Asta spune și Toader, asta declară și Tăriceanu. Până și Iordache recunoaște că indiferent ce va propune ministerul Justiției, ”Parlamentul va stabili un prag. Putem discuta de mărimea pragului, dar e obligatoriu să introducem un prag."

Singurul care nu pare mulțumit cu varianta modificării în Parlament a proiectului este Liviu Dragnea. Care este interesat personal de introducerea unui prag valoric, având în vedere că are pe rol un proces în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

”Ministrul Justiţiei trebuie să pună pe site acest proiect de lege Din câte ştiu, trebuie să stea 30 de zile în dezbatere, să se întâlnească cu asociaţiile magistraţilor, să vedem care este forma finală care va veni în Parlament…,” a declarat, miercuri, liderul PSD, exprimându-și, pe față, speranța că Toader își va schimba, în final, poziția.

De ce nu este mulțumit Dragnea cu varianta modificării în Parlament? Pentru că știe la ce s-a referit Tudorel Toader când a spus, în conferința de presă: ”Parlamentul poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege…”

Cu alte cuvinte, Florin Iordache poate să-i pună lui Dragnea, în Parlament, pragul la cât vrea, și la un miliard de lei, pentru că au suficiente voturi ca să treacă modificarea Codurilor în ce fel vor, dar asta nu înseamnă că dacă va exista o sesizare la Curtea Constituțională - și va exista! – ea nu va fi admisă.

Ca urmare, ce i se cere, de fapt, lui Toader este să colaboreze la modificarea Codurilor, cu toată priceperea sa, ca ele să conțină o portiță de salvare, iar ea să reziste dacă va fi adusă în fața CCR.

Problema este că Toader, cel puțin până în clipa asta, nu dă semne că va ceda. Se încăpățânează să spună că modificarea Codurilor va pleca de la Ministerul Justiției fără prag valoric minim pentru abuzul în serviciu și că dacă Iordache vrea să le modeleze după chipul și asemănarea OUG 13, nu are decât să o facă el în Parlament. Ceea ce, evident, îl înfurie la culme pe Dragnea. Întrebat despre eventuala retragere a sprijinului politic pentru Toader, liderul PSD a avut grijă să-i transmită: ”Nu în acest moment.”

Contextul acestui conflict pe față între Dragnea și Toader, într-o chestiune de care depinde libertatea și supraviețuirea politică a liderului PSD, explică cu adevărat miza susținerii totale și necondiționate, practic, pe care Tăriceanu i-o acordă ministrului Justiției. Și riscurile la care se expune.

Liderul ALDE nu riscă doar antagonizarea partenerului său de guvernare și a colegilor, care, după cum recunoștea candid Steluța Cătăniciu, ”nu mai înțeleg nimic,” ci și propria libertate și carieră. Pentru că, să nu uităm, și Tăriceanu are un proces pe rol.

De ce s-au expus Tăriceanu, Dragnea și partidele lor, în ianuarie, prin loviturile date luptei anticorupție și justiției? Pentru că știau că intraseră într-o cursă contra-cronometru. Știau că dacă nu intervin cu modificări legsilative, anchetele sau procesele în care erau implicați își vor continua implacabil cursul și se vor finaliza, foarte probabil, cu pierderea libertății și a funcțiilor. De aceea au tăbărât pe legi, ”noaptea, ca hoții”

De ce și-au pus atâtea speranțe în cererea de revocare a procurorilor-șefi, pe care ar fi trebuit să o înainteze Tudorel Toader? Din același motiv. Pentru că timpul nu curge în favoarea lor. Au ratat schimbarea rapidă de legislație, așa că singura variantă de intervenție de urgență care le rămăsese era decapitarea Parchetelor.

Dacă le-ar fi ieșit, nu ar fi însemnat închiderea automată a proceselor și anchetelor, dar ar fi transmis un mesaj asurzitor tuturor magistraților: s-a terminat cu anticorupția, ați ajuns din nou la mâna noastră, așa că ori ne lăsați liberi, ori vă spulberăm.

Așadar, OUG-urile ne-au picat, la fel și planul de revocare a lui Kovesi, în special, iar acum Toader nu vrea nici mcar să își pună la bătaie competența ca să ne rezolve problemele prin Parlament, așa greoi, cu riscuri de amânări și sesiări la CCR? Asta se întreabă toți cei de la putere, cu mic, cu mare, fie din PSD, fie din ALDE.

Și ce le răspunde Tăriceanu? Aveți răbdare, ministrul Justiției e de-al nostru, ”aşteptăm în următoarea perioadă ca angajamentele pe care şi le-a asumat să le materializeze.”

Ce nu se leagă? Nu mai vorbește același Tăriceanu, care acum două luni, când cu ”noaptea, ca hoții,” se grăbea la fel de tare ca Dragnea! De ce se grăbea? Pentru că și el avea probleme personale care îi ticăiau sub pernă. Și el știa la fel de bine ca toți din PSD și ALDE că sunt, prin dosarele din instanțe sau cele în anchetă, într-o cursă contra-cronometru împotriva justiției.

Brusc, Tăriceanu se poartă de parcă cineva ar fi oprit ceasul problemelor sale penale. Vorbește în numele lui Tudorel Toader și cere înțelegere pentru el – ”dacă ministrul ar fi declanşat o procedură de revocare, cred că s-ar fi declanşat o criză politică uriaşă”. Dar mai ales cere timp. Foarte interesant! Pentru că au riscat totul, pe 1 februarie, exact pentru că știau că nu au timp.

Ce s-a întâmplat cu Tăriceanu? Explicația cea mai plauzibilă este că, spre deosebire de Dragnea, a înțeles că partida, așa cum au planificat-o inițial, a fost pierdută. Și de aceea, a început să-și regândească jocul. Pe cont propriu.

Este clar că Tăriceanu nu l-ar fi propus și nu l-ar susține din toate puterile pe Toader dacă ceva, sau cineva, nu l-ar fi convins că lucrurile vor evolua bine pentru el, personal, dacă ministrul Justiției rămâne pe poziții.

La fel de clar este, însă, că cine sau ce a fost suficient de convingător pentru Tăriceanu nu a avut succes și cu Dragnea. Sau, poate, nici nu și-a propus. Problema pentru cel din urmă este că și Iohannis a fost convins că lucrurile o să se înscrie pe direcția pe care și-o dorește, politic, cu Toader la Justiție.

Dacă nu ar fi fost așa, nu l-ar fi acceptat pe Toader. Ar fi făcut din nominalizarea noului ministru al Justiției un front de luptă politică și s-ar fi bătut pentru o nominalizare acceptabilă cu aceeași îndârjire cu care a respins-o în iarnă pe Sevil Shhaideh.  

O nouă situație inedită, știind că Tăriceanu și Iohannis nu au găsit în ultimii ani nicio platformă comună de interese. Ba din contră. Președintele Senatului s-a poziționat mult mai dur față de președintele României decât a făcut-o președintele Camerei Deputaților. De unde ar putea veni destinderea relației Tăriceanu – Iohannis?

De exemplu, din faptul că președintele i-a demonstrat în ultimele luni, cu ajutorul străzii, în primul rând, că nu va fi ușor de înlăturat. Și nu doar președintele s-a dovedit o redută greu de cucerit, dar și insituțiile care îl susțin.

Cu toții i-au dat o lecție dură liderului ALDE, din care a înțeles, se pare, că șansele de a-i reuși o lovitură de forță, de tipul celei din 2012, sunt chiar mai mici decât au fost atunci.

Iar fără o lovitură de forță reușită nu are cum să spere că va mai putea obliga pe cineva să-i acorde imunitatea totală pe care a avut-o demult, în vremurile în care îi acorda cu nonșalanță lui Buzăianu contractele pentru retehnologizarea Porților de Fier. Cu alte cuvinte, i s-a reamintit de ce liniile roșii se numesc ”roșii.”

În același timp, președintelui Senatului nu avea cum să-i scape semnificația mișcării făcute de Daniel Constantin înspre ruperea ALDE. Riscul ca partidul său să rămână fără grup parlamentar la Senat nu este de neglijat.

Nu i-a scăpat nici agitația multor deputați și senatori, unii din PSD, alții din PMP, care se pregătesc să-și înființeze propriile grupuri parlamentare. Dacă se vor materializa chiar și numai o parte din aceste proiecte secesioniste, majoritatea pe care se bazează PSD și ALDE se va subția considerabil.

Este Tăriceanu pe cale să rupă alianța cu Dragnea? Nu. În faza asta, însă, a fost ajutat să se convingă că ar fi mult mai înțelept să joace la două capete.

Dacă Dragnea rezistă, dacă mișcările secesioniste din ALDE, PMP și PSD eșuează, dacă amândoi rămân în libertate și rezistă la guvernare, lucrurile vor merge cât se poate de bine pentru ei.

Dar dacă Dragnea va fi condamnat a doua oară? Dar dacă majoritatea parlamentară pe care se bazează guvernul lor se topește la vară? Nu ar fi mai bine ca vremurile de restriște să îl prindă cu un canal de comunicare și de colaborare deschis spre cei ce i-au fost adversari de moarte, până de curând? De ce să nu facă și câteva gesturi de bunăvoință pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, dacă așa își poate cumpăra o poliță de asigurare în caz de calamitate?

Tăriceanu și Dragnea au știut din prima zi a guvernării lor că dacă nu rezolvă justiția nu rezolvă nimic. Iar justiția nu au rezolvat-o. Reacția formidabilă a străzii a închis acest capitol. Iar numirea lui Toader nu a fost decât declarația lor de capitulare. Dar în timp ce Dragnea încă mai trage speranțe că va găsi, cumva, o șmecherie ca să răstoarne situația, Tăriceanu pare că s-a resemnat.

Mulți din vechiul PNL își amintesc foarte bine cum a sfârșit tandemul Ponta – Antonescu. Foarte probabil, Tăriceanu face deja tot ce poate ca să nu fie el cel tras pe sfoară și sacrificat. Să nu îi calce pe urme lui Antonescu. Să fie Ponta.

Din fericire pentru noi, în final și Ponta a primit ce merita. Deși a avut aproape toată susținerea pe care putea să o aibă în această țară. Deși părea că garanții imunității sale vor fi veșnici. Iar istoria are un prost obicei: se tot repetă.