Sari la conținut

Adrenalină la Teliu

Ca şi în primele șase ediții, traseul întrecerii este dat de un tronson al Drumului Național 10, ce face legătura între județele Brașov și Covasna, iar startul va fi amplast la ieșirea din localitatea Teliu. Pentru ziua de sâmbătă, 29 august, sunt programate trei runde de recunoașteri și trei runde de antrenamente cronometrate în urma cărora se va decide ordinea de start pentru manșele de concurs.

Cele două "urcări" de concurs vor avea loc duminică, 30 august, de la orele 13:15, respectiv 15:30, după ce, în prealabil, piloții vor mai avea la dispoziție încă două runde de recunoașteri. Cursele se anunţă extrem de aprinse, piloţii având lupta deschisă pentru titlu la toate clasele de întreceri.

Circulaţia va fi restricţionată pe DN10, pe sectorul Teliu-Brădet, sâmbătă, 29 august în intervalul orar 8:30 - 13:30, respectiv 14:30 - 20:30 şi duminică între orele 8:00 - 11:30, respectiv 12:30 - 18:30.