Sari la conținut
News Alert

Au furat clopotul bisericii

Toată întâmplarea s-a petrecut ieri, la prânz. Doi tineri din Întorsura Buzăului au furat clopotul din alamă şi argint al bisercii, câteva sfeşnice, icoane şi feţe de masă din incinta lăcaşului de cult.

"Ei, venind la biserică, au studiat terenul. Eu am slujit 4 zile la rând. Ieri am avut slujbă, la ora 12 am terminat", povesteşte preotul paroh Stănişor Rusal.

Tinerii au pătruns în curtea bisercii după ce au sărit gardul care împrejmuieşte lăcaşul. Este a treia oară când se fură de la biserică.

"S-a mai întâmplat într-un an, chiar în noaptea de Paşti s-a furat vinul din biserică", ne spune o localnică.

Poliţiştii braşoveni au reuşit să îi prindă pe făptaşi după numai o oră şi să recupereze atât clopotul cât şi cele 4 sfeşnice. Preotul va ţine clopotul în casă până când va reuşi să-l prindă în aşa fel încât să nu mai poată fi desprins. 

Cei doi tineri, sunt acum cercetaţi în stare de libertate, acuzaţi de furt calificat. Valoarea clopotul recuperat se ridică la 24.000 de lei şi a fost fabricat în anul 1921 în Austria.