Sari la conținut

Clădirile istorice, prea scumpe. Multe case vechi nu își găsesc cumpărători din cauza prețurilor mari

Una din fostele vile de protocol din Predeal ale lui Nicolae Ceauşescu este scoasă la vânzare. Cu aproape nouă decenii vechime, casa a fost construită într-o zonă cu vile de lux a staţiunii şi a avut până acum trei proprietari. Ultimul a fost un om de afaceri din Braşov, care a cumpărat-o în 2003 şi a reabilitat-o. Vrea acum să o vândă cu 380.000 de euro.

"Eu cred că undeva suma ar trebui să fie sub 300.000. Aceasta ţinând cont inclusiv de investiţia pe care am înţeles că a făcut-o proprietarul în recondiţionarea acestei vile", a spus Sorin Epure - vicepreşedinte APAIR.

Vila a fost construită în anul 1927, are opt camere, patru băi şi două bucătării, câte una pe fiecare nivel, iar în anii '50, pe vremea când încă nu era şef al statului, a devenit prima casă de protocol din Predeal a lui Nicolae Ceauşescu.

O altă clădire istorică scoasă la vânzare este vechiul castel din Dumbrăvioara, judeţul Mureş. Aici a locuit vreme de mai bine de un secol familia nobiliară Teleki. Primele două aripi ale ansamblului au fost ridicate între anii 1769-1773. Din cauza evenimentelor istorice, familia Teleki nu a mai ajuns să locuiască acolo, iar de atunci ansamblul s-a degradat de la an la an.

Chiar dacă este încă în picioare, castelul Teleki are nevoie de lucrări serioase de reabilitare, în special la faţada şi acoperişul clădirii. Pentru a vedea exact de ce reparaţii este nevoie, proprietarii domeniului au adus în urmă cu mai bine de zece ani un arhitect din Canada care atunci a evaluat lucrările de reabilitare la suma de 2 milioane de euro.

După al II-lea Război Mondial, moştenitorii castelului au fost trimişi în exil iar construcţia a revenit statului. Numai până în 2005 însă, când descendenţii familiei nobiliare au primit înapoi vechea proprietate. Încă de atunci vor să o vândă. Potrivit unor surse, cer un milion de euro pe ea.

Ambele construcţii vor fi scoase la licitaţie de una dintre cele mai mari case de licitaţie de la noi din ţară pe data de 28 ianuarie.

Reporter: S. Secelean, B. Şomlea
operator: D. Dascălu, F. Ţene