Sari la conținut

Comemorarea unui erou

Ceremonia de comemorare a început cu o scurtă slujbă religioasă, iar mai apoi cei prezenţi au depus coroane la monumentul dedicat lui Liviu Cornel Babeş, monument ce a fost ridicat în 2007.

Scoţianul Douglas Wallance în vârstă de 49 de ani, care a încercat să-l salveze pe braşovean, a venit la Braşov pentru prima dată după 25 de ani pentru a participa la ceremoniile în cinstea lui Liviu Corneliu Babeş. El a povestit despre ceea ce a văzut la vremea respectivă.

"Stăteam la baza pârtiei şi mă uitam la ceilalţi schiori. La un moment dat am văzut un foc şi am crezut că arde ceva, iar apoi am realizat că, de fapt, era un om care ardea. Am început să alerg în direcţia lui, mi-am dat jos geaca de schi şi am încercat să îl sting. Dar flăcările erau foarte mari", a spus Douglas Wallance.

Scoţianul a povestit imediat ce a ajuns în ţara lui despre acest eveniment şi despre faptul că un om a murit pentru a avertiza lumea de situaţia în care trăiau românii sub dictatura comunistă. Tragicul incident a fost păstrat secret de poliţie şi securitate. Abia din 1990 prietenii lui Babeş au putut să organizeze o comemorare.

Pentru prima dată, ceremonia de comemorare a lui Cornel Liviu Babeş a avut loc în faţa bisericii de lemn din Poiana Braşov.