Continuă acţiunile de protest împotriva exploatării de la Roşia Montană

Data publicării:
PROTEST ROSIA 171013

După conflictul de marţi noapte cu jandarmii, protestatarii s-au adunat din nou în faţa Prefecturii. Oamenii se consideră nedreptăţiţi pentru ceea ce li s-a întâmplat şi spun că au de gând să apeleze la justiţie. Manifestanţii se plâng că nu este prima oară când sunt abuzaţi.

"Am stat vreo două luni la Roşia, timp în care au fost foarte multe intersecţii cu angajaţii RMGC de acolo. Au fost foarte multe cazuri în care efectiv s-au luat de noi, ne-au suduit, ne-au ameninţat să plecăm de acolo",  declară Alexandra Stoica, protestatară.

Dacă săptămâna aceasta au venit cu corturi în faţa instituţiei prefectului, săptămâna următoare plănuiesc să îşi aducă şi scaune pliante. Protestatarii au avut şi câteva mesaje pentru politicieni.

"Dispariţia totală a clasei politice. Pa! Ne-am săturat, ne-am trezit, acum suntem perfect conştienţi, am vizualizat duşmanul şi nu puteţi scăpa de noi!", afirmă Teodor Giurumescu, protestatar.

Manifestanţii braşoveni spun că, în perioada următoare, intenţionează să se implice şi în problema gazelor de şist.

La Sibiu câteva zeci de manifestanţi s-au adunat spontan în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din oraş, încă de aseară, în semn de solidaritate cu sătenii din Pungeşti.

Mitingul din Sibiu a durat mai bine de o oră. Protestatarii spun că vor ieşi în stradă până când autorităţile vor ţine cont şi de părerea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...