Sari la conținut

FITS, la final

Ultimul spectacol a adus în Piața Mare artiști din 10 țări, într-o reprezentație de teatru urban la înălțime. Aproape 10.000 de oameni au venit în centrul orașului, la închiderea Festivalului Internaţional de Teatru.

"Mi-a plăcut nu numai această ultimă seară, mi-a plăcut tot. E prima dată când sunt în Sibiu la asemenea ... festival", spectator.

"Nu sunt din oraş, dar e ceva special pentru mine. Nu ştiu, e ok, e foarte bine", spectator.

La miezul nopții, un foc de artificii a luminat cerul Sibiului, anunțând ultimul gong din acest an al festivalului de teatru.

"Asta este încă o dovadă că acest festival este necesar, că este cerut şi că acest fenomen numit cultură nu este un moft. Este ceva vital pentru viaţa unui oraş şi a unui stat ca România", Thomas Kluz, reprezentant Institutul Polonez. 

Organizatorii au anunțat şi o premieră în istoria de 23 de ani a Festivalului.

"Vreau să mulţumesc publicului, care a dat pentru prima dată în istoria acestei ţări şi a acestei lumi un festival care a avut toate biletele vândute, la toate spectacolele. Este o realizare fără precedent", Constantin Chiriac preşedinte FITS. 

De azi-noapte, a început numărătoarea inversă pentru ediţia din 2017, care va avea loc între 9-18 iunie.

Reporter: Adela Mohanu
Operator: Lucian Sandu