Sari la conținut

FOTBAL. Stegarii pot pierde puncte în sezonul următor

Penalizarile se vor aplica din sezonul viitor însă Petrolul, CFR Cluj și FC Brașov se regăsesc într-o situație delicată. Totul pornește de la problema licențierii pentru ediția 2015/2016 a Ligii I Criteriile impuse de FRF precizează că grupările care nu au confirmate în instanță planurile de reorganizare până la 30 aprilie vor fi depunctate pentru sezonul următor. Sancţiunile pot fi înttre 3 şi 6 puncte penalizare, în funcţie de restanţele la transferuri şi restanțele față de stat.

"Ne-am asumat această decizie şi ştiam. Eu vă asigur că FC Braşov, dacă va fi în situaţia asta, nu va fi singura echipă. Vor fi cel puţin încă şapte, opt echipe. Însă eu îmi doresc, în primul rând, să rămânem în prima ligă, şi luptăm pentru asta, şi-n al doilea rând să vedem dacă putem pînă atunci să achităm datoriile, sau să aprobăm planul de reorganizare. Pentru suporterii braşoveni, le spun să stea liniştiţi că nu vor fi probleme", a spus Constantin Zotta - director general FC Braşov.

„Stegarii" nu au restanțe în ceea ce privește transferurile, dar vor pierde trei puncte pentru datoriile pe care le au la stat. Apoi, dacă până pe 19 mai cluburile aflate în insolvență, cum este și FC Brașov, nu fac dovada că nu mai au restanțe sau că li s-a aprobat planul de reorganizare, vor fi penalizate cu un punct pentru fiecare tip de datorie. Astfel, la startul sezonului viitor, dacă va rămâne în prima ligă, FC Brașov va avea minus patru puncte.