Sari la conținut

HANDBAL. Antrenamente şi amicale pentru Corona

Tot în acestă săptămână, braşovencele vor disputa şi primele meciuri de pregătire.

"Efortul va fi complex şi în acestă săptămână, antrenamente afară, în sala de forţă şi în special minge, acesta este primul antrenament, cu minge. Consider că sunt nişte fete care anul trecut puteau să însemne mult mai mult pentru sine şi pentru echipă, şi aşteptările sunt foarte mari de la aceste fete", precizează antrenorul Bogdan Burcea.

Lotul Coronei rămâne în pregătire în efectiv complet până pe 3 august când cinci jucătoare alături de antrenorul Bogdan Burcea vor lua parte la turneul amical disputat de naţionala României în Ungaria.

"O să fie puţin în dezavantaj echipa din Braşov, pentru că nu o să fim toate la antrenamente. Dar o să fie util pentru noi ca jucători. Sunt meciuri de verificare, sunt meciuri importante şi acumulezi", spune Aurelia Brădeanu - jucătoare Corona Braşov.

Transferurile de marcă reuşite de contracandidatele din Liga Naţională, HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti, le-au pus în gardă pe jucătoarele de sub Tâmpa. Handbalistele sunt totuşi încrezătoare, iar forţa grupului este principalul atuu al Coronei.

În acestă vară la Corona Braşov au sosit extrema Nicoleta Dincă şi interul Oana Bondar, iar conducerea înceracă să transfere şi un portar. În primele meciuri de pregătire braşovencele vor întâlni, miercuri, CSM Slobozia şi vineri, gruparea din Sebeş.