Sari la conținut

HOCHEI. Schimbări pe banca Coronei

Tehnicianul slovac şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu echipa braşoveană după o serie de rezultate foarte slabe în startul acestui sezon. Sub comanda lui Ihnacak echipa a pierdut finala Cupei Românei cu HSC Miercurea Ciuc şi a reuşit doar o victorie în primele cinci partide din Liga Mol.

În acest moment de grupare se ocupă fostul secund al lui Ihnacak, Laszlo Kovacs. În ultimele două meciuri cu slovacul pe bancă, Corona Braşov a pierdut cu Dab Docler 1 la 3 şi cu Nove Zamky, 2 la 7, ambele partide disputate în weekend pe patinoarul braşovean.

În meciul cu maghiarii, braşovenii au început bine şi au înscris primii prin Fodor, dar apoi oaspeţii au punctat în fiecare repriză prin Szapanos, Azarri şi Groschl. În disputa cu slovacii, golurile gazdelor au fost reuşite de Pisarenko şi Saluga, dar oaspeţii au făcut legea pe gheaţa din Patinoarul Olimpic şi au punctat prin Podstavek, Kames, Uram, Chrenko, Dubec, Faith şi Frolik.

Pentru Corona urmează primul meci din campionatul intern, miercuri de la ora 18:30 cu Steaua Bucureşti. Apoi în weekend, într-o partidă din Liga Mol, braşovenii întâlnesc liderul surpriză al acestei competiţii, Miskolc.